Poate angajatorul să oblige angajaţii să se testeze pentru SARS-CoV2? Cine suportă costurile?

Un angajat nu va putea fi testat împotriva voinţei sale pentru Sars-Cov2, însă, atunci când există suspiciuni de infectare, pentru a se putea prezenta la locul de muncă, angajatorul poate solicita angajatului să efectueze un test, explică avocaţii.

În legătură cu relaţiile de muncă pe perioada existenţei virusului Sars-Cov2, a fost elaborat „Ghidul angajatorului privind măsurile de gestionare a infecţiei cu COVID-19 la locul de muncă”, care se bazează pe resurse, orientări şi directive publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), guverne, patroni şi Organizaţii patronale (OP). Acest ghid a fost publicat de Camera Australiană de Comerţ şi Industrie (ACCI). Ghidul a fost elaborat în beneficiul angajatorilor şi Organizaţiilor Patronale (denumite OP în continuare) din întreaga lume, deoarece acestea se adaptează la schimbările curente, generate de pandemia de COVID-19. În acest ghid se regăsesc anumite recomandări dar şi obligaţii privind modalitatea de gestionare a anumitor situaţii la locul de muncă, generate de pandemia de COVID-19. 

Potrivit ghidului menţionat, „Sănătatea şi siguranţa personalului şi a celor cu care acesta intră în contact trebuie să constituie prioritatea angajatorului. Acest fapt trebuie să dicteze abordarea pe care un angajator o adoptă pentru a răspunde salariaţilor, care pot fi expuşi la COVID-19”.

„Deşi în România nu există o legislaţie specifică menită a impune angajatorilor responsabilităţi specifice perioadei pandemiei la locul de muncă, cea mai mare parte a legislaţiei naţionale privind ocuparea forţei de muncă şi securitatea şi sănătatea la locul de muncă obligă angajatorii să ofere şi să menţină, după cum este firesc, un loc de muncă sigur pentru a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor şi a altor persoane în toate aspectele legate de muncă”, afirmă Lucian Pop, avocat Iordăchescu & Asociaţii.

Astfel, potrivit art. 175 din Codul muncii, „angajatorul are obligaţia să asigure securitatea şi sănătatea salariaţilor în toate aspectele legate de muncă”. Potrivit alin. 3 din acelaşi articol, „obligaţiile salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu pot aduce atingere responsabilităţii angajatorului.” Conform alin. 4, „măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în niciun caz, obligaţii financiare pentru salariaţi.”

În situaţia în care un angajator consideră că un angajat prezintă risc pentru sănătatea celor din jur, în sensul că manifestă simptome caracteristice COVID-19, acesta poate să trimită lucrătorul în concediu medical, pentru faptul că este inapt de muncă. 

„Angajatorul trebuie să ceară lucrătorului să solicite asistenţă medicală, testare şi un certificat medical, înainte de a reveni la serviciu. În cazul în care salariatul susţine că este apt să muncescă, trebuie avută în vedere cu prioritate posibilitatea ca lucrătorul să muncească de acasă”, continuă Av. Lucian Pop.

După efectuarea testului, lucrătorul poate reveni la serviciu dacă acesta este negativ. În cazul în care lucrătorul este testat pozitiv, se aplică prevederile privind concediul medical.   

În mod evident, un lucrător nu poate fi obligat să fie testat de COVID-19, însă, astfel cum am arătat mai sus, testarea reprezintă o măsură de înlăturare a riscurilor privind infectarea cu virusul Sars-cov2, iar în acest sens, în mod evident testarea negativă se impune ca o cerinţă obligatorie la întoarcerea angajatului la locul de muncă.

„Putem astfel concluziona că un angajat nu va putea fi testat împotriva voinţei sale, însă, atunci când există suspiciuni de infectare, pentru a se putea prezenta la locul de muncă, angajatorul, pentru înlăturarea oricăror riscuri, poate solicita angajatului să efectueze un test privind infectarea cu virusul Sars-Cov2, având în vedere obligaţiile sale de asigurare a sănătăţii şi securităţii la locul de muncă. În această situaţie însă, costurile aferente testării vor fi suportate de către angajator”, este de părere Av. Lucian Pop.