Planul de reorganizare a Oltchim va fi prezentat pe 7 februarie şi va fi votat până în data de 7 martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consorţiul format din RomInsolv şi BDO Business Restructuring, administratorii judiciari ai combinatului Oltchim, va prezenta în luna februarie planul de reorganizare a companiei, aflată în insolvenţă, care urmează să fie aprobat până în luna martie, varianta intrării în faliment fiind exclusă, potrivit Ministerului Economiei.

Calendarul privind procedura judiciară a fost prezentat de către administratorii judiciari Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan într-o întâlnire cu Mihai Tudose, ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, cu administratorul special Bogdan Stănescu şi cu sindicatele.

Astfel, calendarul prevede definitivarea tabelului creanţelor în data de 7 ianuarie, prezentarea planului de reorganizare în 30 de zile de la această dată şi aprobarea acestuia cel mai târziu în 7 martie.

„Evoluţia financiară din ultimul an ne arată că există premise pozitive pentru o reorganizare rentabilă a societătii, iar ipoteza falimentului este exclusă“, a afirmat Tudose, citat într-un comunicat al ministerului.

Administratorii judiciari ai Oltchim au arătat că cifra de afaceri a companiei a crescut de la 5,4 milioane de euro pe lună la 16 milioane de euro pe lună în ultimele luni din 2014, înregistrând pentru pima dată în ultimii trei ani un profit brut din exploatare cumulat de 580.000 de euro în lunile octombrie şi noiembrie ale anului trecut.

Sindicaliştii, însă, i-au transmis ministrului că sunt nemulţumiţi de prestaţia administratorilor judiciari ai Oltchim şi i-au cerut ministrului să verifice activitatea acestora.

Compania Oltchim este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 54,8% din acţiuni.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?