Plantele care ignoră gerul, noua modă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iubitorii de verdeaţă investesc în medie 10 euro pe metru pătrat pentru a avea în curte arborii sau florile preferate. Pentru achiziţionarea plantelor iarna este indicat să mergeţi la cumpărături cu trei luni înainte de începerea sezonului. Altfel costurile cresc substanţial.    

„În plin sezon, preţurile cresc foarte mult. Plantele pentru iarnă ajung să presupună costuri duble în această perioadă. De aceea, lucrările pentru o grădină trebuie începute din timp.

Pentru plantele de primăvară este indicat să fie comandate din această perioadă pentru a nu fi supuşi unor costuri inutile”, explică Laurenţiu Petrescu, administrator al Garden Services. Plantele nu sunt singurele care vă vor scoate bani din buzunar dacă vă gândiţi să aveţi o grădină. Foarte imporante sunt şi elementele de iluminare, de irigare sau de încălzire.

În medie, jumătate din vegetaţia din faţa locuinţei ar trebui să fie din categoria celor verzi  în anotimpul rece. Consumatorul autohton plusesează, în medie circa 80% din acestea fiind de tipul evergreen.

Stilul eneglezesc, la mare căutare

Plantele rezistente în sezonul rece sunt de trei ori mai scumpe decât cele cu frunză căzătoare, potrivit lui Laurenţiu Petrescu. Aceasta nu-i împiedică pe români să le ceară insistent.  “Plantele sunt cele care fac diferenţa când vine vorba de costurile unei grădini.

Pentru un spaţiu de circa 100 de metri pătraţi acestea ajung la 1.200-1.500 de euro”, explică acesta. Adrian Oancă, manager Unique Landscaping, spune că slăbiciunea românilor pentru plante rezistente iarna urcă de obicei investiţiile în acest domeniu. Pentru o grădină cu aceeaşi suprafaţă, acesta estimează că se cheltuiesc, în medie, 3.000-4.000 de euro.

Plantele, oaze de culoare

“Clienţii preferă în mod deosebit plantele care să poată fi observate şi-n anotimpul rece. Există o predilecţie pentru grădinile tip englezesc, cu mult verde cât mai mult timp. Jumătate din comenzi vin în acest sens”, declară Oancă. Investiţia în acest tip de plante poate ajunge la valori foarte mari, în funcţie de uşurinţa de a găsi diverse soiuri.

Coniferele nu sunt singurul gen de plante alese pentru a anima grădinile iarna. „Se caută mult plantele cu fructe colorate“, spune Petrescu. Chiar şi în cazul optării pentru conifere sunt căutate diverse nuanţe, având în vedere importanţa unei palete largi de culori într-un anotimp dominat de alb.

Dintre plantele cu fructe colorate, cele mai căutate sunt piracanta şi cotonaster. Aceste două soiuri au fructe de un roşu aprins.  Cornus alba este un alt soi foarte căutat, alături de merişorul decorativ. În ceea ce priveşte poziţionarea plantelor, pe lângă necesităţile estetice trebuie acordată atenţie şi poziţionării arborilor.

Mai multe pentru tine:
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă