Plafonul de garanţii „Prima Casă“ a fost suplimentat cu 135,5 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Finanţelor Publice a aprobat vineri alocarea suplimentară către băncile incluse în programul „Prima Casă“ a unei sume de 135,5 milioane de lei în vederea creşterii plafonului general de garantare, a anunţat Darius Vâlcov, ministrul delegat pentru Buget.

Luând în calcul valoarea medie a unui credit „Prima Casă“, echivalentul a 40.000 de euro (178.000 de lei), plafonul suplimentar ar putea fi suficient pentru acordare a peste 1.500 de credite. 

Ministerul Finanţelor Publice va iniţia o Hotărâre de Guvern, până la sfârşitul lunii octombrie, în care va fi prevazută suplimentarea plafonului cu valoarea necesară pentru acoperirea tuturor solicitărilor care vor fi înregistrate până la finalul anului 2014 în cadrul programului „Prima Casă“. 

BCR a anunţat joi că a epuizat în numai două săptămâni plafonul suplimentar obţinut pentru programul „Prima Casă“ după realocarea sumelor neutilizate pentru achiziţia de locuinţe construite de ANL, aprobând aproximativ 1.000 de credite noi în valoare de 136 de milioane de lei.

„BCR a solicitat Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) suplimentarea plafonului de garantare aferent programului Prima Casă 6“, se arată într-un comunicat al băncii.

Banca a anunţat la finele lunii septembrie că va putea acorda împrumuturi prin programul guvernamental de aproximativ 136 de milioane de lei, după ce a obţinut un suplimentar în urma realocării de către Guvern a sumelor neutilizate pentru achiziţiile de locuinţe construite de ANL. Totodată, a estimat că va acorda aproximativ 1.000 de împrumuturi „Prima Casă“ până la mijlocul lunii octombrie.

Fondul a asigurat clienţii că nu vor fi întârzieri la procesarea cererilor, astfel încât garanţiile să fie acordate în termenul de maxim patru zile lucrătoare de la data depunerii dosarelor complete şi corect întocmite.

Guvernul a realocat sumele neutilizate ca garanţii în programul „Prima Casă“ pentru achiziţiile de locuinţe construite de ANL, din plafonul de 500 milioane de lei, astfel încât să poată fi folosite pentru orice tip de locuinţă în cadrul programului, pe fondul solicitărilor de suplimentare a banilor.

Mai puteţi citi: 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani