Piaţa de catering creşte odată cu segmentul corporate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firmele de profil mizează pe externalizarea de către marile firme autohtone a serviciilor de food-service pentru angajaţi Dezvoltată timid după anii 1990, piaţa de catering oferă

Firmele de profil mizează pe externalizarea de către marile firme autohtone a serviciilor de food-service pentru angajaţi

Dezvoltată timid după anii 1990, piaţa de catering oferă oportunităţi imense de dezvoltare, în contextul în care peste 90% din clienţii firmelor de catering sunt companii şi numai 10% persoane fizice.

În ultimii ani, tot mai multe firme din domeniu au intrat în România, investind sume importante pentru dezvoltarea afacerilor. "Piaţa românească de profil este una marginală, însă cu un potenţial foarte mare. În momentul intrării pe piaţa românească, am făcut o evaluare.

România a devenit interesantă pentru noi abia acum 5-6 ani. Dovada că acest sector oferă oportunităţi pentru serviciile de catering şi că decizia noastră de a investi aici a fost corectă este demonstrată de cifra de afaceri care a crescut cu 15% de la an la an", a declarat pentru "Adevărul" Karel Stary, managerul companiei Eurest, subsidiara din România a companiei britanice de catering Compass Group.

După numai şase ani de la intrarea pe piaţa românească, în urma unei investiţii totale de 10 milioane de euro, Eurest a înregistrat o cifră de afaceri de 50 milioane de lei şi are în portofoliu contracte încheiate cu 50 de companii.

Venituri obţinute din tichete de masă

Printre clienţii importanţi se numără Dacia Piteşti şi BRD. "Pentru Dacia servim 10.000 de mese zilnic, în condiţiile în care 250 de angajaţi ai Eurset, din totalul de 600, deservesc numai acest restaurant", precizează Stary.

Acesta spune că piaţa autohtonă este uşor diferită faţă de alte pieţe mature precum Franţa, Austria sau chiar Cehia, unde domeniul este mai bine reglementat, iar activitatea companiilor de catering se bazeză mai mult pe obţinerea veniturilor din tichetele de masă.

"În Franţa, de exemplu, tichetele de masă sunt folosite exclusiv pentru masă, iar în Austria angajaţii care primesc bonuri de masă nu au voie să mănânce într-o arie mai mare de 500 de metri de locul de muncă", a explicat oficialul Eurest, precizând că, în România, tichetele de masă reprezintă o altă modalitate de plată cu care poţi să cumperi orice altceva în afară de prânzul angajaţilor. "În timp, statul român va reglementa această situaţie, cu atât mai mult cu cât pierde nişte taxe, iar aceasta este, de fapt, o formă de evaziune", mai spune Stary.

Potrivit jucătorilor din piaţă, tichetele au fost introduse în România în urmă cu opt ani, cu scopul de a-i stimula pe angajaţi să servească masa de prânz la serviciu.

"Să nu uitam factorul <> care a influenţat puternic piaţa de catering. Angajaţii firmelor private îşi folosesc încă bonurile de masă pentru cumpărături şi mai puţin pentru scopul concret pentru care au fost gândite", a declarat Teofil Vultur, preşedintele Asociaţiei de Catering din România.

Acesta spune că în ultimii ani au apărut pe piaţă adevărate "fabrici de mâncare" şi se constată o cerere tot mai mare din partea agenţilor economici, ministere, instituţii de stat care doresc amenajarea unor spaţii adecvate organizării activităţii de catering prin autoservire.

200 de firme, prezente pe piaţă

"În ultimii ani, cererea este din ce în ce mai mare pentru companiile de catering, pe fondul creşterii nivelului de trai, piaţa crescând cu 15-20% în fiecare an", a spus la rândul său Adi Costea, unul dintre acţionarii companiei de catering Bon Apetit. Înfiinţată în anul 2002, în urma unei investiţii iniţiale de 10.000 de euro, Bon Apetit furnizează servicii de catering pentru companiile autohtone, în prezent rulând o cifră de afaceri lunară de de 40.000-50.000 lei.

Potrivit companiilor din domeniu, în lipsa unor date statistice privind potenţialul pieţei autohtone de catering, la 22 milioane de locuitori, din care cinci milioane, persoane active, la o sumă medie de 20 lei cheltuită pe zi pentru masă, aceasta s-ar traduce în încasări de 100 milioane de lei într-o singură zi pentru companiile de catering. Pe piaţa autohtonă activează peste 200 de firme de catering, din care 80, numai în Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare