Petrom vrea 930 de milioane euro pentru refinanţarea unui credit luat 2011pentru acoperirea nevoilor companiei şi finanţarea programului de investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrom este cel mai mare grup de petrol şi gaze din România

Petrom a început discuţii cu bănci din România şi din străinătate pentru refinanţarea unei linii de credit în valoare de 930 milioane de euro, contractată în 2011.

„Având în vedere evoluţiile recente de pe pieţele financiare, OMV Petrom are în vedere refinanţarea liniei de credit multivalută de 930 de milioane euro contractată în noiembrie 2011 şi care are o maturitate de trei ani şi cu posibilitatea de prelungire de doi ani. Prin urmare, au fost demarate discuţii cu bănci locale şi internaţionale. Procesul este în derulare“, au răspuns reprezentanţii Petrom, citaţi de Mediafax.

Petrom a contractat în 2011 o linie de credit în mai multe valute, în valoare de 930 milioane euro, cu maturitate de trei ani şi posibilitate de prelungire cu încă doi ani, pentru acoperirea nevoilor generale, inclusiv finanţarea programului de investiţii. Acest împrumut a înlocuit linii de credit în valoare de 875 milioane eur, contractate în 2008 şi 2009 cu scadenţă în 2012 şi neutilizate la data contractării liniei de credit de 930 milioane de euro.

Profitul net al OMV Petrom a scăzut anul trecut la sub jumătate din cel înregistrat în 2013, ajungând la 2,1 miliarde de lei (473 milioane euro).

Compania este controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV. Statul român deţine 20,6% din Petrom prin Ministerul Energiei, iar Fondul Proprietatea controlează 18,9% din titluri.

Mai multe pentru tine:
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG