Petrom încasează bani frumoşi din vânzarea proprietăţilor imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania a vândut mai multe terenuri, hoteluri şi clădiri de birouri

După vânzarea afacerii Carpatina, la începutul acestui an, Petrom renunţă rând pe rând la activele care nu au legătură cu businessul de bază al companiei. Societatea petrolieră a vândut firmei Practic SA, la finele săptămânii trecute, 16 proprietăţi imobiliare. Potrivit estimărilor specialiştilor din domeniul imobiliar, valoarea totală a tranzacţiei ar putea depăşi 100 milioane de euro.
Printre activele înstrăinate de Petrom, se regăsesc cinci clădiri de birouri clasa B, situate în Bucureşti, cu o suprafaţă totală de 15.900 metri pătraţi şi două terenuri de 8.000 metri pătraţi cu destinaţie comercială. De asemenea, printre bunurile vândute, se numără şi câteva hoteluri amplasate în zone turistice. Cele două părţi implicate în tranzacţie, prevăzută a se finaliza în luna februarie a anului viitor, au căzut de comun acord să nu facă publică valoarea contractului.
"În Capitală, în acest moment, clădirile de birouri clasa B se vând la un preţ cuprins între 1.000 şi 1.500 euro pe metru pătrat", a declarat, pentru Adevărul, Călin Clinciu, director de comunicare al agenţiei imobiliare Euroest. "Variaţia vine din faptul că nu ştim unde sunt situate aceste clădiri, nu ştim dimensiunile, dacă sunt în locuri vizibile, câte locuri de parcare au etc.", a precizat Clinciu.
Terenurile, între 200 şi 1.000 de euro pe metru pătrat
În acelaşi timp, preţul unui metru pătrat de teren destinat construirii de spaţii comerciale în Capitală poate pleca de la 50 de euro şi ajunge la peste 2.000 de euro, dacă e situat în zone centrale. "Necunoscând locaţia, este foarte greu de spus, dar putem lua în calcul valori medii cuprinse între 200 şi 1.000 euro pe metru pătrat", a precizat analistul imobiliar Radu Zilişteanu. Astfel, numai din activele imobiliare deţinute în Bucureşti, suma încasată de Petrom poate depăşi 30 milioane de euro. La privatizare, fosta SNP Petrom, al cărei pachet majoritar de acţiuni a fost cumpărat în 2004 de grupul austriac OMV contra sumei de 1,5 miliarde euro, deţinea o reţea importantă de hoteluri şi moteluri. Acestea fuseseră construite pentru angajaţii Petrom, fiind situate în speţă pe lângă reţeaua de benzinării. După privatizare, OMV a iniţiat un amplu proces de reorganizare a companiei, anunţând că bunurile care nu ţin de activitatea principală vor fi cedate. La finele anului trecut, Petrom a vândut firmei Grup Servicii Petroliere cele şase unităţi de foraj marin aflate în portofoliul companiei, pentru 100 milioane dolari. În luna februarie, compania a renunţat şi la afacerea Carpatina, care presupunea îmbutelierea şi comercializarea apei minerale. Businessul a fost vândut firmei Lipomin SA. Directorul general adjunct al Petrom, Werner Schinhan, a anunţat că societatea va renunţa în acest an la o serie de hoteluri şi moteluri.
Petrom îşi vinde şi hotelurile
Astfel, opt hoteluri medii şi mici, de 2 - 4 stele, unele situate în zone precum Slănic Moldova sau Eforie Nord, au fost vândute săptămâna trecută tot firmei Practic.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG