Peste 90% din salariaţii BCR au subscris la oferta lansată de Erste Bank

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare parte a angajaţilor au optat pentru conversia în titluri Erste, refuzând varianta cash

ulterior listării la Bursa de Valori indicau randamente foarte bune, cea mai mare parte a salariaţilor a decis să subscrie în cadrul ofertei. Astfel că Erste a reuşit să dobândească încă 7,2% din acţiunile BCR, pe lângă pachetul de 62% achiziţionat de la stat.
Câştigul pe acţiune a fost de 2.500%
Salariaţii BCR au cumpărat acţiunile băncii în luna august 2004, la preţul de 10.350 lei/titlu, adică 0,25 euro/acţiune. Astfel că subscrierea în cadrul ofertei în numerar, la preţul de 6,5 euro/acţiune, înseamnă un câştig de circa 2.500%. Continuând calculele, rezultă că acţiunile cumpărate de salariaţii BCR le-a adus acestora un randament anual de 325%.
Câştiguri "frumoase" au obţinut şi angajaţii BRD şi Bancpost din operaţiuni similare, însă cei ai BCR bat de departe toate recordurile. Astfel, salariaţii BRD au cumpărat, în 1999, circa 8,33% din acţiunile băncii, la un preţ egal cu valoarea nominală, adică 25.000 de lei vechi. La acea dată, capitalul social al BRD era de 486,612 miliarde de lei (29,9 milioane de euro), după cum a declarat, pentru Adevărul, Traian Traicu, purtătorul de cuvânt al BRD. Aceştia nu au primit o ofertă de la acţionarul majoritar, ca în cazul BCR, însă au putut să valorifice titlurile la BVB. Întrucât banca a splitat valoarea nominală a acţiunilor şi totodată au fost efectuate mai multe majorări de capital, pentru determinarea randamentului ne raportăm la capitalizarea bursieră. În prezent, capitalizarea BRD a ajuns la 3,76 miliarde de euro (4,96 milioane de dolari). Astfel că angajaţii BRD care nu şi-au vândut încă titlurile cumpărate în 1999 ar putea obţine un profit de peste 12.500%, calculat la valorile în euro. Numai că trebuie ţinut cont de faptul că această creştere s-a înregistrat în decurs de circa şapte ani. Ceea ce înseamnă că randamentul mediu anual obţinut de salariaţii BCR este în jur de 100%. La Bancpost, salariaţii au putut cumpăra acţiuni tot în 1999, la preţul de 1.000 lei vechi pe acţiune. Cinci ani mai târziu, EFG Eurobank a preluat Bancpost şi a lansat o ofertă pentru acţiunile deţinute de salariaţi, la preţul de 7.000 lei vechi pe acţiuni. Ceea ce a însemnat un randament de 600%. Numai că, în euro, cifrele nu dau la fel de bine. Din cauza creşterii agresive a monedei europene în cei cinci ani, profitul pe acţiune (calculat la sumele în euro) a fost în jur de 180%. În aceste condiţii, randamentul adus pentru fiecare din cei cinci ani de acţiunile Bancpost deţinute de salariaţi a fost de circa 25%.
Salariaţii BCR deţin peste 1% din capitalul Erste Bank
Din cei aproximativ 13.000 de angajaţi BCR, 12.197 au subscris în cadrul ofertei lansate de Erste Bank. Aceasta a reuşit să achiziţioneze 57.313.356 acţiuni BCR, din cele aproape 63,4 milioane deţinute de salariaţi. Din acţiunile tranzacţionate, aproape o treime, adică 19,6 milioane de titluri, au fost vândute în cadrul ofertei în numerar. Pentru acestea, banca austriacă va plăti 130 milioane de euro.
Restul titlurilor au fost schimbate cu acţiuni Erste Bank la o rată de schimb de 6:1. În contul acestora, banca austriacă va emite 6.287.236 milioane de noi acţiuni. Astfel că salariaţii BCR vor deţine mai bine de 1% din titlurile Erste, după cum se precizează într-un comunicat al băncii austriece. Reprezentanţii Erste preconizează că, începând cu 18 decembrie 2006, noile acţiuni vor fi tranzacţionate la bursele din Viena şi Praga. În cadrul ofertei de schimb de acţiuni, noii acţionari au avut posibilitatea de a vinde imediat înapoi către Erste Bank până la 50% din noile acţiuni achiziţionate. Aproximativ 34% din acţiunile Erste Bank nou-emise au fost vândute înapoi în cadrul acestei opţiuni, informează comunicatul băncii austriece. Acţiunile Erste Bank rămase, primite în cadrul schimbului, fac obiectul unei perioade de blocare de un an.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți