Peste 60% din suprafața de retail modern din România este concentrată în doar 10 orașe

0
Publicat:

Peste 60% din suprafaţa totală de retail modern din România este concentrată în primele 10 mari oraşe, cu peste 200.000 de locuitori, conform unui raport al unei firme de consultanţă imobiliară.

Peste 60% din suprafața de retail modern din România este concentrată în doar 10 orașe

În prezent, România are un stoc total de retail modern de peste 4,3 milioane de metri pătraţi, din care mai mult de 2,7 milioane de metri pătraţi mall-uri, iar restul în principal parcuri de retail.

Începând cu prima jumătate a anului trecut, creşterea reală a salariilor, adică diferenţa dintre creşterea salariilor şi cea a preţurilor, a revenit în teritoriu pozitiv. Până la sfârşitul lui 2023, creşterea salariilor de aproximativ 9% în termeni reali era deja comparabilă cu nivelurile de dinaintea pandemiei, ceea ce a avut un impact pozitiv asupra pieţei şi a încrederii consumatorilor şi, prin urmare, asupra rezultatelor retailerilor şi a cererii de pe piaţa de retail în general”, a afirmat Liana Dumitru, Director Retail Agency la Colliers.

Potrivit acesteia, 2023 a fost un alt an bun atât pentru retaileri, cât şi pentru proprietari.

Pornind de la datele Eurostat, România oferă unele dintre cele mai mari marje de profit din UE pentru o varietate de tipuri de bunuri, de la îmbrăcăminte, la încălţăminte, la jucării şi produse farmaceutice. În timp ce costul riscului este şi el la un nivel mai ridicat decât în alte ţări, iar acest lucru poate avea, de exemplu, consecinţe asupra rezultatului final atunci când se contractează un împrumut, totuşi considerăm aceste rezultate pozitive o confirmare a unei pieţe încă insuficient acoperite din punct de vedere al schemelor de retail şi o piaţă care mai poate primi noi jucători”, a precizat Liana Dumitru.

Totuşi, consultanţii Colliers notează că, deşi sentimentul general este bun în rândul participanţilor de pe piaţă, de la clienţi şi retaileri până la proprietari, consumatorii au devenit şi ei mai atenţi, aşa cum se întâmplă de obicei în perioadele de incertitudini accentuate, mulţi reorientându-se către produse cu preţuri mai accesibile.

După ani de creşteri puternice ale preţurilor, discounterii au continuat să aibă performanţe bune în 2023 şi ne aşteptăm să îşi menţină această dinamică favorabilă şi în viitor”, se mai precizează în raport.

Altfel, randamentele pe care piaţa locală le oferă retailerilor, împreună cu revenirea rapidă a sectorului de retail după pandemie, una dintre cele mai rapide reveniri din UE, au repus România pe radarul retailerilor internaţionali.

Piaţa este atractivă pentru o multitudine de segmente, ceea ce înseamnă că noi branduri ar trebui să îşi facă în continuare loc în România, de la îmbrăcăminte, la alimente, la încălţăminte, accesorii sau decoraţiuni, notează consultanţii imobiliari.

În ceea ce priveşte gradul de ocupare, centrele comerciale dominante şi parcurile de retail bine poziţionate îşi păstrează nivelul ridicat de închiriere, iar proiectele nou livrate sunt în general bine primite de piaţă. Referitor la chirii, deşi vânzările au încetinit, consultanţii Colliers punctează faptul că vânzările rămân considerabil peste nivelurile de dinaintea pandemiei.

Consultanţii Colliers anticipează o evoluţie favorabilă pe termen mediu şi pentru consumatori. Pe de o parte, se aşteaptă ca inflaţia să continue să scadă, după ce a încheiat anul 2023 la 6,6%, şi ar trebui să reintre în intervalul ţintă al băncii centrale de 1,5-3,5% până la sfârşitul anului viitor (dacă politica fiscală o permite).

Între timp, activitatea economică ar urma să accelereze, ceea ce ar trebui să însemne crearea de locuri de muncă, iar acest lucru, la rândul său, îi va determina pe angajatori să plătească salarii mai mari pe o piaţă a forţei de muncă relativ restrânsă. La modul general, consultanţii Colliers se aşteaptă la o accelerare a vânzărilor de retail în 2024-2025 comparativ cu 2023”, arată studiul.

Conform sursei citate, anul 2023 s-a încheiat cu unul dintre cele mai bune rezultate din 2011 încoace în ceea ce priveşte livrările de noi proiecte de retail, adăugând aproximativ 220.000 de metri pătraţi la suprafaţa totală de retail, mai mult decât dublu comparativ cu ultimii doi ani, arată raportul de piaţă anual publicat de Colliers.

Atât pentru retaileri, cât şi pentru proprietarii de centre comerciale, 2023 a fost, de asemenea, încă un an bun pentru vânzări, iar nivelul de profitabilitate din România continuă să fie unul dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. În paralel, consultanţii Colliers observă un interes din ce în ce mai mare al dezvoltatorilor către proiecte de tip mall sau cu destinaţie mixtă, de mari dimensiuni, în următorii ani”, se menţionează în raport.

Consultanţii susţin că, în general, distribuţia arată mult mai echilibrată decât în trecutul apropiat, noile proiecte vizând atât oraşele mari, inclusiv Bucureştiul, cât şi oraşele mai mici, care continuă să fie în prima linie a expansiunii retailerilor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”