Pentru cine se modifică legea insolvenţei: Tel Drum şi Interagro pot fi printre beneficiari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul proiect de modificare a legii insolvenţei ar putea ajuta o serie de oameni de afaceri să scape de datoriile la stat ale companiilor pe care le controlează, prin intrarea statului în acţionariat, pe o poziţie minoritară.

Astfel, statul, care este acum pe poziţia a doua la masa credală în recuperarea datoriilor, după angajaţi, ar putea să nu mai recupereze nimic. Pe lângă faptul că se ajunge în situaţia unor minusuri la bugetul de stat, există şi posibilitatea de a încuraja astfel de comportamente, potrivit specialiştilor consultaţi de HotNews.ro. 

De exemplu, în cazul Tel Drum, companie despre care s-a vehiculat că este controlată de Liviu Dragnea şi care şi-a cerut anul acesta insolvenţa, creanţele bugetare însumează peste 12 milioane lei conform G4media.ro. Dacă statul devine acţionar în companie, prin noua lege a insolvenţei, nu ar mai recupera nimic. 

O altă companie mare în insolvenţă, dar care ar putea avea parte de ajutor, este Interagro, cea a omului de afaceri Ioan Niculae, de la care Direcţia Generală de Mari Contribuabili a cerut la masa credală suma de 14,5 milioane lei. 

Lista este lungă. Numai anul acesta au intrat în insolvenţă 316 companii mari, comparativ cu 243, anul trecut. Pe total firme, mari, medii şi mici, în primele 8 luni numărul insolvenţelor însuma peste 5.000, cu circa 2% în scădere faţă de perioada similară din 2017.

Iancu Guda, preşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) a spus, pentru HotNews.ro, că este foarte greu de stabilit cota-parte a companiei de către stat.

„Cum se va stabili cota parte? Va trebui să se evalueze compania. Cum evaluezi o companie aflată în insolvenţă? Sunt mai multe metode, dar toate se bazează pe perpetuitatea viitoare a numerarului generat de firmă. Adică câţi bani produce compania în viitor, actualizaţi în prezent. Poţi să estimezi aşa ceva în insolvenţă? Este foarte greu de stabilit cota parte de participaţie a statului ca acţionar, pentru o companie aflată în insolvenţă, pentru că atunci este în perioada ei cea mai proastă, este impredictibil şi nu prea ai cum să stabileşti valoarea unei companii aflate în insolvenţă, alta decât valoarea netă a activelor. Dacă faci aşa, e cam zero, pentru că o companie în insolvenţă este foarte îndatorată şi are valoarea contabilă a activelor, cu amortizare, egală cu datoriile. Atunci după ce scazi datoriile ce înseamnă? Că valoarea companiei este zero? Atunci statul ce deţine? X la sută din ce? Din zero?”, a spus Guda

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă