Peisajul, agentul imobiliar numărul 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amenajarea unui cadru natural deosebit este cea mai bună metodă prin care dezvoltatorii atrag atenţia clienţilor asupra proiectelor rezidenţiale pe care le promovează. În ultima decadă, ansamblurile noi se vindeau de la sine. Piaţa era dominată de vânzători. În decurs de numai doi ani, situaţia s-a schimbat. Clientul a devenit stăpânul.

Cei mai curajoşi dintre dezvoltatori şi totodată cei ale căror finanţe încă le permit să investească în construcţia de locuinţe îşi rotunjesc veniturile chiar şi pe timpul crizei. Cum nu mai pot vinde orice, investitorii au antrenat în proiectele lor o armată de arhitecţi, designeri şi peisagişti gata să pună în practică dorinţele celor mai exigenţi cumpărători.

Costurile suplimentare nu sunt suportate de client prin preţul final al casei, aşa cum se obişnuia. Investitorii au început să renunţe la profiturile exorbitante şi să fie mai atenţi la produsul final şi şansele acestuia de a se vinde într-o perioadă cu tranzacţii şi preţuri în scădere.

Şi promovarea noilor unităţi a ieşit din tiparele cunoscute. Locul abilităţii vânzătorilor, care prima în semnarea contractelor, a fost luat de pachetul de oferte. După maşini şi încăperi mobilate, developerii s-au reîntors la natură. Peisajul în care este amplasat proiectul este ultima găselniţă în materie de oferte.

Cascadele, în topul preferinţelor

“Promovarea unui proiect pornind de la peisajul care îl înconjoară este una dintre metodele cele mai eficiente pentru a atrage cumpărători în prezent”, spune investitorul Nikolai Mitevska, care a construit câteva proiecte de amploare la Moscova, citat de „Financial Times“. În oraşele mari, unde verdeaţa este tot mai rară, acest lucru este cu atât mai important.

Cele mai folosite elemente sunt cascadele, dar creativitatea peisagiştilor merge mult mai departe. În Salzburg, Austria, compania Hariri & Hariri a proiectat pentru un proiect mixt chiar şi un golf. Arhitectul american Bill Bensley a făcut mai mult decât să amenajeze parcuri şi grădini. Prin proiectul Kemang Village, din Jakarta, el a adus Europa în Indonezia. Bensley va planta copaci şi plante care nu cresc în mod obişnuit în Indonezia.

“Astăzi, cumpărătorul pune tot atât de multe întrebări despre grădini şi spaţii comune, cât şi despre interioarele apartamentului”, spune Edward Lewis, agent imobiliar londonez specializat în vânzarea proiectelor noi. Şi, într-o piaţă în scădere, fiecare detaliu contează.

Pentru New York nimic nu este prea mult. Un proiect a cărui curte interioară a fost gândită de designerul Howard Abel cuprinde o fântână funcţională şi o cascadă iluminată pe timpul nopţii. Nici în Singapore standardele nu sunt mai joase. Dezvoltatorii Grangeford Apartments au alocat un milion de dolari aranjamentului peisagistic. Acesta constă în grădini pe acoperişurile şi terasele imobilelor şi instalaţii de iluminat.

Sat de munte în mijlocul Chicagoului

În Chicago, un ansambu de 30 de vile din sudul oraşului este înconjurat de un râu artificial. Astfel, proiectul pare a fi construit pe o insulă. Vegetaţia este specifică zonelor muntoase, cu arbori masivi şi flori sălbatice. Terenul aferent locuinţelor va fi înconjurat cu garduri din bârne de lemn, specifice fermelor. Aşa cum era de aşteptat, proiectul este unul de lux.

Preţul unei case de 300 de metri pătraţi utili porneşte de la 800.000 de dolari şi ajunge până la două milioane de dolari, în funcţie de finisaje. Proiectul nu a fost încă scos la vânzare. Investitorii vor să finalizeze atât casele, cât şi peisajul, iar cei interesaţi de o locuinţă în acest sătuc să se poată muta imediat.

Mersul preţurilor

În ansamblul Parkland Srinakarin din Bangkok, 80% din suprafaţa proiectului este ocupată de spaţiile verzi. Un apartament cu două dormitoare şi două terase costă aproximativ 550.000 de euro. Pentru doar 200.000 de euro în plus, poţi fi proprietarul unui apartament cu trei dormitoare şi o terasă de 30 de metri pătraţi, potrivit agenţiei imobiliare bangkokcondo.com.

În Bahamas, într-un peisaj luxuriant, un penthouse cu şase dormitoare este oferit spre vânzare pentru 2,3 milioane de dolari. Ansamblul în care este construit dispune de plajă privată, potrivit agenţiei imobiliare Viviun.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii