Pegas a lansat o nouă colecţie de biciclete pentru 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atelierele Pegas vor produce 13 modele noi, după ce brandul a fost salvat în urmă cu doi ani FOTO: Mediafax

Atelierele Pegas a lansat o nouă colecţie de biciclete pentru anul 2016, în urma unor investiţii de 3 milioane de euro transmite Agerpres.

Investiţia în noua colecţie de biciclete vine după ce, anul trecut, distribuitorul IT&C NOD, deţinut de Iulian Stanciu, CEO al grupului eMAG, a preluat controlul producătorului de biciclete Atelierele Pegas.

„Este vorba de 13 modele noi, inovative, care sunt destinate întregii familii. Din 2014 până acum, am vândut peste 5.000 de biciclete, dar ne propunem, odată cu noua colecţie, să vindem în acest an 10.000 de bucăţi şi, mai departe, să vindem peste 25.000 de biciclete din noua colecţie“, a declarat pentru Agerpres Andrei Botescu, fondatorul Atelierelor Pegas.

Aceasta a mai povestit că a înscris brandul Pegas încă din 2011 la OSIM, pentru că cel atribuit bicicletelor vechi, produse la Zărneşti, expirase. El spune şi de unde i-a venit ideea să readucă Pegas pe piaţă.

„Sunt un pasionat de biciclete. După ce mi se furaseră două, fenomen destul de răspândit la noi, am decis la acea dată să-mi cumpăr una care să nu atragă atenţia atât de mult şi m-am gândit la o bicicletă Pegas, cu designul acela vintage. Am sunat la fabrică şi mi s-a spus că nu se mai fac astfel de biciclete“, a mai povestit Botescu pentru Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!