Pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finanţări pentru firmele mari Ministerul Economiei şi Finanţelor a lansat un program destinat întreprinderilor mari, ce prevede acordarea de sprijin financiar nerambursabil în baza

Finanţări pentru firmele mari

Ministerul Economiei şi Finanţelor a lansat un program destinat întreprinderilor mari, ce prevede acordarea de sprijin financiar nerambursabil în baza proiectelor. Proiectele eligibile în cadrul programului sunt, în principal, investiţiile productive şi pregătirea pentru concurenţa pe piaţă a întreprinderilor mari, construcţia/modernizarea spaţiilor de producţie şi achiziţia de noi echipamente, tehnologii şi know how. Valoarea finanţării nerambursabile pentru un proiect este de maxim 18,5 milioane lei, iar bugetul total este de 215 milioane lei. (NewsIn)

Vânzările Volvo, mai mari cu 10%

EIT-Forum Auto, importatorul mărcii suedeze Volvo în România, a înregistrat o creştere de 10% a vânzărilor în primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, numărul de unităţi vândute a ajuns la 436 unităţi, cel mai bine vândut model fiind S40. (Mediafax)

Impozit pe profiturile excepţionale din petrol

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) propune introducerea unor impozite pe profiturile excepţionale, realizate în special în industria extractivă, a declarat preşedintele AOAR, Florin Pogonaru. Această propunere este motivată de faptul că redevenţele plătite statului în acest sector sunt foarte reduse. Reprezentanţii asociaţiei au dat exemplul Italiei, care a introdus recent acest tip de impozit. (NewsIn)

Prelungire pentru dezbaterea privind creditarea populaţiei

Banca Naţională a prelungit cu 15 zile, până la 31 iulie, termenul de consultare asupra proiectului privind limitarea riscului de credit la împrumuturile destinate persoanelor fizice. Decizia a fost luată după ce reprezentanţii băncilor comerciale au solicitat extinderea perioadei. (Adina Vlad)

APIA, acuzată de dezinformare

Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) susţine că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi directe în proporţie de numai 88%, deşi a promis că până pe 11 iulie va achita toţi banii. FNPAR solicită Agenţiei de Plăţi să urgenteze executarea plăţilor directe aferente şi încetarea dezinformării opiniei publice cu privire la cuantumul în care au fost efectuate plăţile directe către agricultori. (NewsIn)

Ajutoare pentru energie verde

Consiliul Concurenţei a avizat schema de ajutor pentru dezvoltarea regională durabilă şi reducerea emisiilor. Astfel, firmele vor putea beneficia de stimulente şi vor realiza investiţii de până la 50 milioane de euro în producţia de energie electrică din surse regenerabile. (Mediafax)