Pasiune şi moarte pe Sambodrom

În zilele Carnavalului, până şi primarul fuge din Rio Muzică, dans, trupuri goale, frenezie, patimă la Carnavalul de la Rio. Însă la căderea cortinei, se numără morţii, răniţii,

În zilele Carnavalului, până şi primarul fuge din Rio

Muzică, dans, trupuri goale, frenezie, patimă la Carnavalul de la Rio. Însă la căderea cortinei, se numără morţii, răniţii, pagubele.

Poliţia, Protecţia Civilă, brigăzile de pompieri, grănicerii, serviciile secrete şi armata au fost la datorie zi şi noapte în timpul Carnavalului de la Rio de Janeiro, desfăşurat între 2 şi 5 februarie. Forţele de ordine abia fac faţă izbucnirii de veselie şi nebunie a petrecăreţilor la cel mai fastuos eveniment de pe glob.

Cam 10 milioane de persoane s-au aflat în tranzit în celebrul oraş brazilian şi s-au înregistrat peste 2.000 de accidente de maşină, soldate cu 37 de decese şi peste 500 de răniţi.

Sute de şoferi au fost amendaţi sau chiar arestaţi pentru conducere sub influenţa alcoolului. Peste 6.000 de motociclişti au fost amendaţi pentru perturbarea traficului. În zilele Carnavalului şi cele imediat următoare s-au înregistrat, per total, 70 de decese. Nu e rău faţă de alţi ani!

Spitalul Getulio Vargas pare, în zilele Carnavalului, un spital militar pe timp de război. Noroc că, fiind situat la intersecţia dintre cele mai periculoase cartiere din Rio, doctorii au avut de-a face zilnic cu răni prin împuşcare, înjunghiere, supradoze etc. Peste 500 de astfel de răniţi pe an, aşa că zilele Carnavalului nu-i sperie. În ultimii trei ani, victimele bandelor rivale din Rio de Janeiro au trecut de 19.000, adică de şase ori mai mult decât victimele soldaţilor americani în Irak din 2003 încoace.

"Acţiunea Carnavalul"

Procentul violenţelor letale face din Rio un loc extrem de periculos, ceea ce dăunează turismului, principala sursă de venit. În 2007, s-a cheltuit peste un miliard de dolari pe contracte pentru asigurarea securităţii. Noul guvernator de Rio de Janeiro, Sergio Cabral, a cerut ajutor guvernului federal şi a primit peste 6.000 de soldaţi care să patruleze pe străzi.

Poliţia şi miliţiile locale, formate din foşti poliţişti şi militari, nu erau de ajuns. Mai ales că acestea din urmă sunt la fel de violente ca bandele şi acţionează în stilul grupărilor paramilitare, angajându-se în lupte de stradă, periclitând viaţa civililor prinşi în focul încrucişat. Cele mai multe victime se înregistrează în lunile premergătoare Carnavalului, când se face "curăţenie" preventivă.

Anul acesta, miliţiile, plus 500 de soldaţi, prinşi în "Acţiunea Carnavalul", au făcut descinderi în cartierele de pe dealuri, pentru a anihila bandele de traficanţi. Gloanţele au zburat în toate părţile. Pe traseul luptelor, şcolile s-au închis, mii de copii fiind "reţinuţi" la domiciliu. Chiar şi zborurile au fost redirecţionate, deoarece aeroportul se află în vecinătatea celebrei plaje Copacabana, unde s-au dat lupte aprige. Şi autostrada care duce la aeroport a fost închisă.

Pentru a înţelege mai bine riscul acestor acţiuni pentru populaţie, amintim că, în cartierele bogate din vale, apartamentele din apropierea cartierelor rău famate de pe dealuri costă cu 60% mai puţin decât cele aflate în zona de siguranţă. Pentru primarul Cesar Maia, nicio măsură nu e prea dură când e vorba de siguranţa oamenilor şi de salvarea turismului.

Oraşul, având opt milioane de locuitori şi alte milioane de vizitatori, este mai sigur de la an la an în zilele Carnavalului. E adevărat, de la petrecerea de Anul Nou până după festival, zeci de mii de poliţişti şi soldaţi asigură buna desfăşurare a sărbătorilor.

În timp ce preoţii cred că diavolul pune s tăpânire pe oraş, sociologii sunt optimişti

Carnavalul de la Rio este recunoscut în toată lumea ca fiind cel mai "fierbinte" festival, care aminteşte de misteriile orgiastice ale anticului Dionisus sau Bachus, cum i se spunea pe la noi, zeul vinului şi al simţurilor sălbatice. Festivităţile antice, Saturnaliile, sau Bachanalele, erau prilej de a bea, a dansa şi a da frâu liber pornirilor desfrânate.

Pe scurt, cam ce se întâmplă şi astăzi la Carnavalul de la Rio, dar şi în celelalte oraşe braziliene. Rezidenţii cu portofele grase preferă să îşi aranjeze vacanţe în străinătate tocmai de zilele Carnavalului, să scape de răpăitul tobelor, numite foarte sugestiv "surdos", care poate scoate din minţi pe oricine nu e pătruns de senzualitatea sărbătorii.

Nebunia care cuprinde străzile oraşului, zecile de tobe, formaţiile populare care cântă pe podiumuri special amenajate sau pe platforme trase de camioane sunt greu de suportat. Chiar şi primarul oraşului Rio, Cesar Maia, a plecat anul acesta la Paris, imediat după ce a deschis festivităţile.

Carnavalul a avut încă de la debut o componentă violentă. Primele referiri la festivitate au fost înregistrate în 1723, când coloniştii din insulele portugheze Acores, Madeira şi Cabo Verde au introdus-o ca "entrudo". Entrudo era o celebrare portugheză de tipul "stropitului" de Paşti de pe la noi din Ardeal, doar că era mai urâtă, pentru că, în timp ce la noi oamenii se stropesc cu apă curată şi mai nou cu parfumuri, la ei se utilizau tot felul de lichide nesănătoase, spre amuzamentul şi, adesea, nervozitatea unora mai sensibili.

De multe ori "entrudo" se sfârşea cu încăierări de toată minunea. Prin 1855, o femeie a fost arestată pentru că a aruncat cu zemuri dubioase asupra escortei regelui Pedro I, ocazie cu care s-a luat decizia să fie interzisă sărbătoarea, pentru că oamenii uitau respectul faţă de seniori.

De fapt, sărăcimea îi căuta înadins pe nobili, ca să-i mocirlească, răzbunându-se astfel pentru munca prost plătită pe care o prestau. Interdicţia nu a durat mult. Autorităţile riscau să-şi ridice în cap toată populaţia.

Războiul pentru monopol

Aristocraţia albă a încercat în repetate rânduri să "confişte" sărbătoarea "prostimii" şi astfel să o restricţioneze. Primul bal mascat al elitei a avut loc la Rio în 1840, la Hotel Italia. Oamenilor de rând nici că le-a păsat. Au continuat să-i ude pe aristocraţi cu lături cum îi prindeau pe stradă. În 1848, pantofarul portughez Jose Nogueira a avut ideea de a organiza o paradă publicitară pentru firma sa. El a angajat şi toboşari, ca să atragă atenţia asupra paradei.

Apoi, a devenit un obicei ca negustorii să organizeze parade publicitare. În 1850, "sociedades" - cluburile aristocratice - au intrat din nou în scenă, încercând să monopolizeze sărbătoarea şi să-i dea o conotaţie mai elevată. Aduceau o noutate de mare fast, "carele tematice", inspirate din paradele antice. Din nou, populaţia de rând era exclusă pentru că la aceste parade se vindeau bilete scumpe, fiind, astfel, foarte restrictive.

"Prostimea" a trecut la contraatac, organizându-se în "cordoes", bande formate numai din bărbaţi, care defilau aproape goi, etalându-şi frumuseţea creolă, dansând pe ritmuri africane, foarte senzuale. Abia atunci s-a format "motorul" Carnavalului de la Rio, pentru că ceea ce-l face cu adevărat "hot" este ritualul de origine africană, introdus de "tias baianas", femei din Bahia iniţiate în cultul Candomble.

Acesta presupune posedarea fiinţelor umane de către zei ancestrali în timpul unui ritual extrem de senzual, în care se dansa frenetic până la intrarea în transă, pe ritm sacadat de tobe. Adesea, ritualul se încheia prin dezlănţuirea sexuală a participanţilor. Mişcări lascive, iubire pasională, dezlănţuire a simţurilor, aşa a apărut "samba", termen care se referea iniţial la ritualul Candomble.

Tia Ciata este poate cea mai faimoasă preoteasă de care este legată introducerea sambei la Carnaval. Prin 1854, ritualul Candomble, cu tot ce presupune el, se desfăşura în curtea casei ei. Când oamenii s-au plictisit de defilarea masculilor "cordoes", sfârşită adesea prin încăierări generale, au apărut "ranchos", grupuri care includeau şi femei, una, cea mai frumoasă, fiind aleasă regină.

Tradiţia reginelor a început în 1873, dar ele au avut nevoie încă de la început de protectori, pentru că sângele se înfierbântă iute prin părţile alea de lume şi bătăile nu pot fi niciodată evitate, mai ales dacă e vorba de femei.

Sambodromul, cuşca cu "fiare"

În 1907, bogătanii au avut o ultimă tentativă de a abate carnavalul de la orientarea lui păgână. Au început să defileze pe Corso cu maşinile lor frumos împodobite. Şi au tot defilat până în anii '30, când toţi proprietarii de maşini din Rio îşi scoteau "prinţesele" la paradă. Populaţia de rând, dornică întotdeauna de parade, admira de pe trotuare defilarea, aruncând cu confetti şi cu... apă de colonie.

În sfârşit, renunţase la conţinutul oliţelor de noapte. Dar nu s-a mulţumit cu statutul de simplu spectator. Prin 1928, au apărut timid şcolile de samba, reuşind în timp să impună defilarea cu dans şi "bărci tematice", idee preluată de la aristocraţi. Din anii '60, şcolile de samba, organizate ca la fotbal, pe divizii, se luptă pentru supremaţie, deoarece cele mai bune îşi găsesc sponsori cu uşurinţă, chiar dacă banii vin deseori de la milionarii traficanţi de droguri.

La început, şi şcolile de samba erau restrictive, mare parte a populaţiei, dornică să participe trup şi suflet la carnaval, rămânând pe dinafară. Aşa au apărut "blocos de empolgacao", mase compacte de oameni de rând, câte şase, şapte mii, purtând aceeaşi culoare şi dansând frenetic, numai în calea lor să nu te nimereşti. Multă vreme poliţia a spart "blocurile" de negri şi mulatri.

Populaţia de culoare, eliberată din sclavie în 1888, a rămas până în ziua de azi cea mai defavorizată pătură socială. Foarte săraci, cu un trai sub limita decenţei, aceştia se dezlănţuiau în zilele Carnavalului cu o sălbăticie provenită din prea multe restricţii. Intervenţia forţelor de ordine nu făcea altceva decât să agraveze situaţia şi să declanşeze revolte.

O altă categorie defavorizată, Carioca - populaţia din cartierele sărace - este la fel de pătimaşă. Pentru Carioca, o şcoală de samba reprezintă astăzi centrul vieţii sociale. Ca să supravieţuiască opresiunilor forţelor de ordine, mai multe "blocos" au format şcoli de samba şi au intrat astfel în legalitate.

Dar spiritul protestatar a rămas, şcolile de samba provenind din "sărăcime" defilând la Carnaval cu teme sociale, ceea ce irită politicienii. Fiind tot mai multe, paradele au fost dirijate spre bulevardele largi. Din 1984, autorităţile au dispus construirea unei artere speciale pentru parade, Passarela do Samba, pe Rua Marques de Sapucai, căreia toată lumea îi spune Sambodrom. Proiectat de celebrul arhitect Oscar Niemeyer, Sambodromul are 700 de metri lungime, flancat de galerii cu 90.000 de locuri pentru turiştii străini care îşi rezervă bilet cu un an înainte pentru a admira defilarea fierbinte din "cuşca fiarelor", cum este denumit Sambodromul.

Cu timpul, Carnavalul a devenit sursa unui câştig enorm."Riotur", agenţie turistică de stat, pusese monopol pe eveniment, dând şcolilor de samba un profit minor. În 1988, şcolile principale de samba au format o asociaţie, cerând un procent mai mare din câştig.

Au căpătat 40% din vânzarea biletelor la Sambodrom şi un contract de un milion de dolari pentru difuzarea exclusivă de către TV Globo. Dar şcoli din "divizia B" au rămas tot dependente de sponsorizarea binevoitorilor, iar lorzii drogurilor şi ai pariurilor ilegale sunt întotdeauna doritori să contribuie. Conflictele violente, cu morţi şi răniţi, între autorităţi şi bandele de traficanţi nu sunt pe placul sărăcimii, care îi acoperă pe "sponsori".

Totuşi, nici principalele şcoli de samba nu sunt scutite de conflicte, dar la alt nivel. În 2006, un mare scandal a izbucnit când s-a aflat că una dintre celebrele şcoli, "Vila Isabel", câştigătoarea paradei din 2005, a primit în jur de un milion de dolari sponsorizare de la guvernul venezuelean şi de la preşedintele Hugo Chavez, prin compania petrolieră de stat "PDVSA".

"Vila Isabel" şi-a dedicat "barca tematică" marelui erou venezuelean Simon Bolivar şi integrării Americii Latine, fluturând culorile steagului venezuelean, galben, albastru şi roşu. Demersul lui Hugo Chavez a fost considerat de politicienii brazilieni o "concurenţă neloială", un amestec brutal în treburile interne, iar pentru opoziţia venezueleană, încă un semn că Chavez urmăreşte o politică absurdă.

În loc să investească în promovarea valorilor propriei ţări, a plătit să-i fie terfelită imaginea eroului naţional într-o sărbătoare "mai mult sau mai puţin culturală", străină. Colac peste pupăză, melodia de paradă a şcolii "Vila Isabel", "I am crazy for you, America", a fost prinsă într-un scandal de plagiat, fiind copiată, culmea, chiar după o melodie compusă, în 1967, de însuşi ministrul brazilian al Culturii, Gilberto Gil. Râca încă nu s-a ostoit între cele două state.

Defulare violentă a brazilianului de rând

Cum era de aşteptat, localnicii nu-i prea plac pe străinii veniţi la carnaval. Deşi sunt conştienţi că turiştii sunt sursa principală de venit a oraşului, îi percep tot ca bogătaşi dornici să le confişte sărbătoarea. Pentru ei, carnavalul este un prilej de defulare şi ferească Dumnezeu pe cel care dă cel mai mic prilej de hâră. Bătaia se iscă imediat, iar forţele de ordine îşi fac cu greu loc până în miezul problemei.

La Rio este o vorbă: "Speranţa omului sărac este ca marea iluzie a Carnavalului". Un an întreg strânge brazilianul de rând obida traiului greu. "Durerea mă aşteaptă acasă, dar eu cânt şi dansez, îmbrăcat ca un rege, până la căderea cortinei", viersuieşte "Visul Carnavalului", de Chico Buarque, care exprimă cel mai bine starea de spirit a populaţiei.

În unele oraşe din Brazilia, ca Salvador, sărbătoarea se prelungeşte cu încă patru zile, pentru că oamenii pur şi simplu nu se pot opri. Clovni, piraţi, şeici, indieni, travestiţi, prinţese păgâne la bustul gol sau purtând doar... pantofi de dans se dezlănţuie pe străzile din Rio, prin cluburi, pe plaje.

Doar preoţii creştini stau la adăpost şi se roagă, pentru că, aşa cum declara un catolic, "diavolul pune stăpânire pe oraş în zilele Carnavalului".
Sociologii cred exact pe dos, că doar în zilele Carnavalului nu e diavolul la el acasă în Rio.

Statisticile poliţiei, cel puţin, asta indică, un număr extrem de mare de victime ale violenţelor în restul anului, mai puţine în timpul sărbătorii. E adevărat, autorităţile se străduiesc din greu să asigure protecţia necesară, dar şi bandele înarmate fac un pact de neagresiune, sponsorizând şcoli de samba pentru paradă.

Totuşi, turiştii sunt sfătuiţi să nu umble cu valori la ei şi nici să nu se lase antrenaţi de valurile de petrecăreţi autohtoni. Mulţi se retrag noaptea la adăpostul camerelor de hotel, de unde urmăresc la televizor nebunia de pe străzi. Cei mai mulţi însă nu se duc tocmai la Rio ca să se încuie în camere.

Dacă o "rup" pe portugheză şi încearcă să danseze samba, sunt repede adoptaţi de "blocos" şi târâţi în iureşul fremătător. Noroc că mai toate paradele, cu tot cu trenele de turişti, ajung pe plajă şi acolo se încing spiritele cel mai tare, udate din belşug de băuturi de toate felurile. De data asta, nu e vorba de încăierări, ci de dorinţe pătimaşe, mai puţin riscante decât gloanţele rătăcite. Aşa, da! Că doar de aia se spune despre Carnavalul de la Rio că este cel mai hot trend din lume.

Un lucru este cert: nopţile Carnavalului de la Rio constituie tratament sigur pentru inhibaţi, iar adrenalina revărsată în corp încarcă bateriile pentru un an întreg! Deh! Morţii cu morţii, viii cu viii!