Parteneriatul Renault-Geely creşte implicarea miliardarului chinez Li Shufu în industria europeană

0
Publicat:

Decizia Renault de a-şi combina activele din domeniul motoarelor cu combustie cu cele ale grupului chinez Geely aduce un alt constructor auto pe orbita miliardarului Li Shufu.

Parteneriatul Renault - Geely va crește implicarea Chinei în Europa Foto Shutterstock

Renault şi Geely Holding Group, care la începutul acestui an a înfiinţat societatea mixtă Aurobay împreună cu constructorul suedez Volvo Car AB, vor da naştere unei companii cu venituri de 15 miliarde de euro. Societatea mixtă, deţinută în mod egal, va furniza motoare pe combustie şi tehnologie hibridă brandurilor pe care le deţin, precum şi altor companii auto.

Tranzacţia cu Renault se adaugă unui şir de întreprinderi auto pe care Geely le are în Europa, care deţine de asemenea pachete de acţiuni la Aston Martin Lagonda Ltd., Mercedes-Benz AG şi marca Lotus.

"Cu cât eşti mai mare, cu cât ai mai mulţi bani pentru a investi în noi invenţii şi tehnologii. Cel mai grav lucru care s-ar putea întâmpla ar fi ca industria să înceteze să mai dezvolte această tehnologie", a declarat Michael Fleiss, director general la divizia suedeză a Aurobay, Powertrain Engineering Sweden.

Constructorii auto au început să îşi restructureze afacerile pentru a ţine pasul cu schimbările de amploare generate de tranziţia la vehiculele electrice şi un număr din ce în ce mai mare de producători au decis să îşi separe diviziile de vehicule electrice de cele care produc vehicule cu motoare pe combustie. Chiar dacă vânzările de vehicule electrice sunt în creştere puternică, automobilele echipate cu motoare pe combustie vor continua să fie vândute timp de mai mulţi ani.

Societatea mixtă Geely-Renault se va numi Horse

Există însă unele obstacole care stau în calea societăţii mixte Geely-Renault. Renault şi Nissan, care au o alianţă veche de două decenii, şi în prezent negociază partajarea tehnologiei cu alţi jucători. Potrivit surselor din apropierea discuţiilor, este vorba de tehnologii în domeniul vehiculelor electrice dar şi în zone precum propulsoarele hibride şi sistemele de siguranţă.

Japonezii de la Nissan cred că există unele riscuri în planul directorului general de la Renault, Luca de Meo, de a combina operaţiunile din domeniul motoarelor cu combustie cu cele ale Geely şi vor să obţină asigurări că o serie de tehnologii importante vor fi protejate indiferent care va fi acordul încheiat cu constructorul chinez, au dezvăluit sursele citate de Bloomberg și Agerpres.

"Astăzi am semnat un acord non-angajant. Am început să discutăm un acord cu privire la proprietatea intelectuală. Continuăm discuţiile dar până acum nu a fost decis încă nimic", a spus Michael Fleiss. Acesta a adăugat că noua societate mixtă, denumită Horse, va începe să analizeze o serie de detalii ce ţin de guvernanţă, utilizarea uzinelor şi locul unde va fi cartierul general.

"Nu avem în vedere disponibilizări, dar ar putea să aibă loc o restructurare", a mai spus Fleiss. 

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă