Parlamentul aduce modificări la legea insolvenţei. O prevedere controversată a fost eliminată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua lege a insolvenţei, intrată recent în vigoare, începe deja să sufere modificări. Senatorii au eliminat, joi, o prevedere controversată, contestată deja de specialiştii din domeniul insolvenţei.

Senatul a votat joi eliminarea unei prevederi din ordonanţa de urgenţă 88/2018 privind legea insolvenţei, care prevedea că unei companii îi este interzisă intrarea în insolvenţă, dacă deţine o creanţă bugetară mai mare de 50% din totalul creanţelor.

Conform Legii insolvenţei, în forma în vigoare acum, „când cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă este introdusă de debitor, cuantumul creanţelor bugetare trebuie să fie mai mic de 50% din totalul declarat al creanţelor debitorului”. Aceasta este prevederea pentru care senatorii au votat ieri să fie eliminată.

Senatorii susţin că acest prag este discriminatoriu, împiedică intrarea în insolvenţă a firmelor şi trebuie eliminat, deoarece nu face decât să creeze probleme în lanţ. „„Prin impunerea unui prag pentru depunerea cererii de intrare în insolvenţă (creanţe bugetare de sub 50% din valoarea totală a creanţelor) se perpetuează starea de dificultate a societăţilor în cauză, iar debitorii nu vor mai fi obligaţi să îşi depună o cerere de deschidere a procedurii, continuând starea de insolvenţă, care va atrage implicit şi insolvenţa altor furnizori, clienţi”, îşi motivează senatorii decizia, scrie avocatnet.ro.

Această modificare trebuie adoptată însă şi de Camera Deputaţilor, pentru a putea intra în vigoare.

Specialiştii criticau prevederea                                                  

Guvernul a adoptat la finalul lunii septembrie, printr-o ordonanţă de urgenţă, mai multe modificări la legea insolvenţei. Specialiştii din domeniu au criticat în special prevederea privind procentul creanţelor bugetare în totalul creanţelor.

Vasile Godîncă-Herlea, CEO al CITR, companie specializată în procedura insolvenţei, spunea că „partea de intrare în insolvenţă condiţionată este contraproductivă”. „Dacă am dificultăţi, de ce să nu intru în insolvenţă? Pentru că păstrezi un bolnav în continuare în economie. El este în continuare în insolvenţă, are pasivul foarte mare. Dacă are la stat mai mult de 50% din datorii, nu-şi poate cere insolvenţa şi rămâne în continuare o societate activă, viabilă, putând contamina în continuare alte business-uri. Acesta este cel mai mare pericol”, explica CEO-ul CITR.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet