Parlamentul a decis: Legea insolvenţei persoanelor fizice se aplică de la sfârşitul lunii octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Legea falimentului personal prevede ca orice cetăţean aflat în incapacitate de plată a datoriilor, nu din vina sa, să îşi poată reeşalona datoriile, pe baza unui plan de redresare financiară, pe o perioadă de cinci ani FOTO Adevărul

Legea insolvenţei personale, prin care o persoană fizică poate să-şi îngheţe plăţile către creditori, se va aplica de la sfârşitul acestei luni, a decis miercuri Parlamentul, deşi Guvernul stabilise ca prevederile legii să se aplice de la începutul anului viitor.

„Termenul de intrare în vigoare prevăzut la art.93 teza întâi din Legea nr.151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iunie 2015, se prorogă până la data de 31 octombrie 2016“, este amendamentul adus legii.  

La jumătatea anului trecut, Parlamentul a adoptat un proiect de lege referitor la insolvenţa persoanelor fizice, prima lege de acest fel din România care reglementa situaţia celor care au ajuns în situaţia de a nu-şi mai putea plăti datoriile. 

În luna ianuarie a acestui an, Guvernul a aprobat înfiinţarea comisiilor de insolvenţă, acestea fiind necesare pentru aplicarea legii falimentului personal. Premierul Dacian Cioloş le-a cerut atunci miniştrilor ca în cazul în care au ordonanţe de prorogare pentru anumite legi să respecte planul de măsuri pentru a putea pregăti implementarea lor şi a evita o nouă amânare a aplicării. 

„Avem pe ordinea de zi un Proiect de hotărâre privind constituirea comisiilor de insolvenţă la nivel central şi teritorial prevăzute de Legea 151. Ştiţi că am fost nevoiţi să prorogăm această lege tocmai pentru că implementarea ei nu era prăgătită cu anumite măsuri. V-am cerut atunci fiecăruia dintre dumneavoastră care aţi venit cu ordonanţe de prorogare a unor legi să vă prevedeţi planuri măsuri pentru a pregăti implementarea acestor legi“, a declarat premierul Dacian Cioloş în ianuarie. 

De asemenea, Guvernul a adoptat, la sfârşitul lunii decembrie, ordonanţa de urgenţă pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, astfel încât aceasta ar urma să fie aplicată abia de la sfârşitul lunii decembrie 2016.

Legea falimentului personal prevede ca orice cetăţean aflat în incapacitate de plată a datoriilor, nu din vina sa, să îşi poată reeşalona datoriile, pe baza unui plan de redresare financiară, pe o perioadă de cinci ani.

Potrivit actului normativ, cei care îşi declară falimentul personal sunt protejaţi astfel de executarea silită. Toate cheltuielile datornicului vor fi însă verificate de un administrator judiciar.

Persoanele condamnate pentru evaziune fiscală, dar şi de cei care au ajuns în insolvenţă în mod fraudulos ori au acumulat datorii noi prin achiziţii costisitoare nu pot beneficia de prevederile acestei legi, mai notează Mediafax.

Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis la 18 iunie 2015 şi urma să intre în vigoare la finalul acestui an, însă normele de aplicare a actului normativ nu au fost adoptate încă. De asemenea, CSM a cerut o amânare pe motiv că nu există suficient personal care să analizeze dosarele celor care solicită declararea falimentului personal.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”