Pantelimon, un cartier sărac în apartamente noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pantelimonul s-a transformat dintr-o zonă rău-famată într-una relativ căutată de dezvoltatorii imobiliari. Cu toate acestea, numărul caselor noi nu se apropie nici pe departe de cel existent

Pantelimonul s-a transformat dintr-o zonă rău-famată într-una relativ căutată de dezvoltatorii imobiliari. Cu toate acestea, numărul caselor noi nu se apropie nici pe departe de cel existent în cartierul învecinat Titan

"Blocurile gri", în topul vânzărilor

Preţurile locuinţelor noi existente la vânzare în cartier sunt prohibitive pentru tinerii între 28 şi 35 de ani, care au locuri de muncă în apropiere. Aceştia preferă apartamentele construite înainte de 1989, din cauza preţului mai mic.

Cartierul este împărţit, din punct de vedere imobiliar, în trei zone distincte. Prima este situată în interiorul unghiului făcut de Şoseaua Mihai Bravu şi Strada Ritmului. A doua zonă cuprinde aria adiacentă Cimitirului Armenesc, Piaţa Iancului şi porţiunea cuprinsă între Electroaparataj şi secţia 9 de Poliţie.

A treia zonă se întinde de la secţia 9 până la Cora, după parcurile Morarilor şi Hăţişului, incluzând Şoseaua Industriilor.

Preţurile apartamentelor scad pe măsură ce ne deplasăm din prima zonă spre a treia. Regula este valabilă atât la apartamentele vechi, cât şi la cele noi. Metrul pătrat construit poate fi cumpărat de pildă în zona a treia cu 1.050 de euro, TVA inclus, într-un proiect de mici dimensiuni, localizat în apropierea hipermarketului Cora, cu termen de finalizare decembrie 2008.

PRETURI ȘI DOTARI

În ansamblurile mai mari, costul metrului pătrat depăşeşte 1.500 de euro. În complexul Linda Residence, proiect cu termen de finalizare noiembrie 2009, situat pe Şoseaua Industriilor, preţul este de aproximativ 1.550 de euro, la suprafeţe ce variază între 51 şi 136 metri pătraţi, cu boxa de la subsol inclusă în preţ. Locul de parcare suprateran costă 7.140 de euro.

Costul creşte pe măsură ce ne apropiem de Şoseaua Pantelimon. Astfel, la Rams Residential, ansamblu situat pe şoseaua Dudeşti-Pantelimon, metrul pătrat costă între 1.617 şi 1.801 euro.

Ansamblul conţine 228 de unităţi locative, cu suprafeţe cuprinse între 56 şi 181 de metri pătraţi. Parcările subterane se comercializează la preţul de 14.280 de euro bucata, cele supraterane costă 4.165 de euro, iar dacă vrea şi boxă la subsol, cumpărătorul trebuie să plătească aproape 6.000 de euro.

La Atlantis Residence, situat la limita dintre zona a treia şi zona a doua, preţul depăşeşte 2.000 de euro pe metrul pătrat, iar suprafeţele apartamentelor care mai sunt disponibile variază între 105 şi 124 de metri pătraţi. Şi compania Israel Land Development şi-a anunţat, în luna iunie, intenţia de a construi în Pantelimon un ansamblu de 1.500 de apartamente.

Mod de contractare

Pentru proiectele mai mici, avansurile percepute sunt cuprinse între 25% şi 50%, iar restul banilor se plăteşte la recepţionare. La Rams Residential se plăteşte o rezervare de 5.000 de euro, la semnarea antecontractului se achită 20% din sumă minus valoarea rezervării, la stadiul "la roşu" - 40%, iar la semnarea contractului de vânzare - cumpărare restul de 40%.

Şi la Atlantis Residence se plăteşte o rezervare de 3.000 de euro, apoi tranşe de 25%, 35% şi 40%, la semnarea precontractului, la faza "la roşu", respectiv la predarea apartamentului. Din ultima tranşă se scade rezervarea iniţială.

Ce mai poţi alege?

LOCUINŢE VECHI

În cartierul Pantelimon, majoritatea blocurilor comuniste au fost construite în anii '72-'73 şi câteva după cutremurul din 1977, în anii '80. Suprafeţele diferă în funcţie de anul de construcţie.

Astfel, sunt disponibile la vânzare apartamente de trei camere la 80 de metri pătraţi construiţi, în blocurile ridicate până în 1977 între Electroaparataj şi Piaţa Delfinului.

Cele mai scumpe apartamente vechi se găsesc în Pantelimon în zona Cimitirului Armenesc şi Ritmului - Mihai Bravu. Acolo preţurile sunt mai mari decât în restul cartierului, cu sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro. "Diferenţa nu este foarte mare pentru că preţurile au mai scăzut în ultimele două luni, atât în Pantelimon, cât şi în restul Bucureştiului", explică Armando Stămulescu, consilier imobiliar în cadrul Rasig Group.

Costurile variază în funcţie de criterii precum an de construcţie, amplasament, suprafaţă. De pildă, o garsonieră de 32 de metri pătraţi costă 60.000 de euro, un apartament de două camere - 95.000 de euro, în timp ce la trei şi patru camere preţurile depăşesc 100.000 de euro.

Povestea cartierului tău

Cartierul Pantelimon a devenit cunoscut în toată ţara prin melodiile formaţiei de hip-hop B.U.G. Mafia. Versurile cu limbaj violent descriu viaţa "băieţilor de cartier" şi problemele cu care ei se confruntă în existenţa cotidiană. Curentul hip-hop a fost larg mediatizat la vremea lansării formaţiei şi Pantelimonul a căpătat un renume de zonă rău-famată, care îl afectează şi astăzi, inclusiv din punct de vedere imobiliar.

Biserica ce poartă hramul Sfântului Gheorghe, un reper important al cartierului a fost ridicată în 1877 şi este cunoscută şi sub numele de Capra. Denumirea provine de la porecla negustorului de zarzavaturi Constantin Duţulescu, zis Capra, care, alături de soţia sa Eufrosina, a avut iniţiativa construirii lăcaşului de cult.

Biserica Sfântul Gheorghe-Capra a fost ameninţată cu demolarea încă din 1983, pentru că autorităţile vremii doreau lărgirea Şoselei Pantelimon. Lăcaşul sfânt a scăpat de dărâmare în urma insistenţei părintelui paroh Ion Popescu, care a obţinut ca biserica să fie mutată prin procedeul inginerului Iordăchescu.

Translarea bisericii cu 90 de metri spre nord-est s-a făcut pe terenul cimitirului aflat în spatele bisericii şi a durat 14 zile. Acum biserica se află pe şoseaua Iancului.