Orban, despre autostrada Lugoj-Deva: Pentru măgării nu plăteşte nimeni? A fost un aranjament între CNAIR şi constructor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Ludovic Orban a spus în şedinţa de Guvern de miercuri dimineaţă că trebuie sesizat Parchetul cu privire la neregulile de la lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva.

„E cusut cu aţă albă”, a spus el, adăugând că în CNAIR s-au creat premisele pentru ca statul român să plătească despăgubiri constructorului.

Ministrul Transporturilor a fost întrebat în şedinţa de miercuri dimineaţă a Guvernului ce se întâmplă cu autostrada Lugoj-Deva.

„Astăzi, situaţia autostrăzii Lugoj-Deva se prezintă în felul următor: avem 66 de km de autostradă pe care se circulă fără restricţii, avem 21 de km în lotul 3 unde se circulă cu restricţii de viteză şi de tonaj, avem 4 km din lotul 2 muzeu în aer liber - sunt finalizaţi în proporţie de 75% dar nerecepţionaţi, şi avem 9 km din lotul - celebra secţiunea urşilor - nerealizaţi”, a răspuns Bode.

„Începând de mâine, 28 mai 2020, CNAIR va ridica temporar restricţiile de tonaj pe tronsonul 3, cei 21 de km dintre Holdea şi Ilia”, a adăugat ministrul Transporturilor.

Acesta a adăugat că în noiembrie 2019 „am preluat 21 de kilometri de muzeu în aer liber, iar pe 24 decembrie am decis deschiderea traficului  pe acest tronson, cu restricţii de viteză şi de tonaj, în urma finalizării intervenţiilor la podul peste Mureş”.

„Între timp am finalizat şi expertiza pentru drum, ridicăm restricţiile de tonaj pe tronsonul Lugoj - Deva, lotul 3, cei 21 de kilometri, începând de mâine”, a subliniat el. „Plata se va face din suma reţinută din garanţia constructorului şi ne dorim să circulăm pe autostradă cât mai rapid cu putinţă”, a mai spus Bode.

Întrebat despre tronsonul 2, ministrul a spus că a răspuns la 168 de solicitări în mai puţin de două luni de la reluarea procesului de achiziţie.

„Termenul pentru depunerea ofertelor este septembrie 2020, până la sfârşitul anului ne propunem să semnăm contractul. Proiectare, 12 luni. Execuţie, 30 de luni. În condiţiile în care nu vom avea contestaţii. Noi am declanşat procedura de contestaţie în anulare la hotărârea Curţii de Arbitraj de la Paris, prin care statul român, în urmă cu câteva săptămâni, a fost obligat la plata unor despăgubiri şi repunerea în contractul în 2013 cu antreprenorul”, a adăugat el.

„Şi pentru măgăriile pe care le-au făcut ăştia pe lotul 3 nu plăteşte nimeni? Sper că aţi făcut sesizare...”, a intervenit premierul Orban, iar Lucian Bode a făcut precizarea că este vorba despre lotul 3 şi despre „constructorul spaniol”.

„Acolo a fost cu siguranţă un aranjament între managementul Companiei şi constructor ca să rezilieze contractul fără temei legal, tocmai casă creeze posibilitatea compaiei să câştige, pentru că acolo lucrurile sar în ochi. Lipsa de apărare, astea toate trebuie sancţionate, trebuie trimis către Parchet... ce s-a întâmplat acolo e de Parchet. După cum arată lucrurile, vă spun clar că totul e cusut cu aţă albă”, a mai declarat Ludovic Orban. 

Bode a adăugat că „este inadmisibil să ai 5-6 recepţii parţiale perfecte şi când ajungi la 98% progres fizic, lucrările să nu mai fie în regulă şi să reziliezi contractul”. „Anul 2013 este anul în care trebuie să ne uităm cu atenţie ce s-a întâmplat cu acest lot”, a subliniat el. 

Mai multe pentru tine:
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor