Operatorii din turism cer ajutor de la Guvernul României pentru a depăşi criza generată de coronavirus: „Clienţii noştri sunt speriaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Sute de operatori din turismul românesc au semnat o petiţie adresată Guvernului României prin care cer sprijin financiar pentru a putea face faţă pierderilor generate de epidemia de coronavirus.

O petiţie lansată online în cursul zilei de joi, 5 martie, referitoare la efectele negative ale epidemiei de coronavirus asupra turismului românesc, a adunat sute de semnături din partea operatorilor din industrie.

Scrisoarea, care va fi înaintată autorităţilor competente din cadrul Guvernului României, face referire la pierderile deja înregistrate şi estimate ale agenţilor din turism în contextul epidemiei de coronavirus.

Redăm, mai jos, conţinutul petiţiei: 

“Către: GUVERNUL ROMÂNIEI

În atenţia: PRIMULUI MINISTRU 

Având în vedere situaţia globală de incertitudine cauzată de răspândirea virusului COVID 19 şi impactul pe care această epidemie îl are în special asupra industriei turismului (primul domeniu afectat în situaţii de criză), vă adresăm această petiţie. 

Va aducem la cunoştinţă că agenţii economici angrenaţi în activităţi legate de turism din România (agenţii, hoteluri, transportatori, ghizi de turism) au înregistrat în luna februarie scăderi semnificative ale încasărilor, scăderi semnificative ale cererilor de servicii de călătorie pentru anul 2020 şi anulări semnificative sau amânări pe termen nedefinit a serviciilor deja contractate. Clienţii noştri nu sunt speriaţi în mod necesar că se vor îmbolnăvi, ci sunt speriaţi fie de faptul vor trebui să stea în carantină sau să fie prinşi în evenimente neplăcute, fie de posibilitatea apariţiei unei noi crize financiare, motiv pentru care au hotărât temporar să facă economii. 

Nu putem să contabilizam în acest moment pierderile înregistrate de către industria de turism românească de la începutul epidemiei şi până în prezent, întrucât raportul Institutului Naţional de Statistică pe luna februarie nu a fost publicat încă, dar se estimează că în acest moment industria europeană de travel pierde aproximativ 1 miliard de euro pe lună şi situaţia devine din ce în ce mai îngrijorătoare. 

Estimăm că, dacă situaţia se prelungeşte dincolo de luna martie, vom fi nevoiţi să apelăm la măsuri precum scăderi ale timpului de muncă pentru angajaţi (implicit scăderi de venituri şi taxe) sau chiar concedieri pentru a evita intrările în incapacitate de plată sau închiderea companiilor. 

Luând în considerare că anumite state (Italia, Franţa) deja au implementat măsuri fiscale menite să susţină angajatorii şi angajaţii din turism pe parcursul acestei perioade dificile şi luând în considerare recomandările OEDC conform cărora “guvernele ar trebui să ofere ajutoare financiare, cum ar fi reducerea costurilor cu asistenţa socială, suspendarea TVA (…) firmelor din cele mai afectate sectoare, cum ar fi turismul”, vă solicităm să ne sprijiniţi până la rezolvarea acestei crize prin reducerea sau chiar eliminarea completă a unor obligaţii sociale aferente forţei de muncă, cel puţin pe o perioadă de trei luni, în baza unor documente justificative, a companiilor şi angajaţilor companiilor care trăiesc din activităţi turistice (agenţii, hoteluri, transportatori, ghizi de turism) şi care se află în dificultate. 

În speranţa unui sprijin concret din partea Guvernului României, vă mulţumim şi aşteptăm răspunsul dumneavoastră!".

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”