OMV îşi mută o parte din servicii la Viena, din cauza politicilor guvernamentale din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul energetic austriac OMV a decis să îşi concentreze operaţiunile din domeniul financiar, personal şi IT pentru întregul concern la sediul general de la Viena, a declarat vineri directorul general de la OMV, Rainer Seele.

"Vestea bună este că vom aduce peste 250 de angajaţi foarte bine calificaţi la sediul central de la Viena", a declarat Seele într-o conferinţă de presă comună cu cancelarul austriac, Sebastian Kurz. "Am decis că managementul datelor OMV şi dezvoltarea în domeniul digitalizării ar trebui să se deruleze la Viena", a mai spus Seele, adăugând că acest proces ar urma să fie implementat treptat până la finele lui 2020.

Şeful OMV a recunoscut că condiţiile fiscale favorabile din Austria au jucat un rol în această decizie precizând în schimb că dificultăţile cu care se confruntă în prezent grupul austriac în relaţia cu Guvernul României nu au avut nimic de a face cu această decizie.

"Aceasta este o decizie pentru Austria şi nu o decizie care a fost luată împotriva unei alte locaţii", a spus Rainer Seele, transmite APA, citată de Agerpres.

Înainte de acestă decizie, toate serviciile de suport (IT, contabilitate, HR, etc.) pentru tot grupul OMV se asigurau de la Bucureşti, printr-o entitate afiliată OMV Petrom, denumită OMV Petrom Global Solutions. Potrivit unor surse din piaţă, după această decizie a OMV, în România vor rămâne doar serviciile pentru Petrom. Nu se cunoaşte până acum câţi dintre angajaţii de la Bucureşti vor fi, dacă vor fi, relocaţi la Viena.

La începutul acestei luni, Rainer Seele a declarat că divizia OMV Petrom este într-un "dialog intensiv" cu Guvernul României pentru a putea lua o decizie finală de investiţii cu privire la proiectul Neptun. Potrivit lui Rainer Seele, este nevoie de o mai mare securitate cu privire la fiscalitate, de o piaţă a gazelor liberă şi de cele mai mici restricţii posibile cu privire la exporturile de gaze naturale. "Petrom spune că, pe bazele actuale, nu poate lua încă o decizie finală de investiţie", a spus atunci Seele.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, iar Ministerul Energiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?