OMV, acuzată de diferenţe de debitare la o pompă. Ce a descoperit ANPC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ANPC a constatat că nu au existat abateri de la limitele legale privind diferenţa de debitare

Compania OMV a fost acuzată că practică o diferenţă de debitare la o pompă din Capitală, aşa că inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au efectuat un control.

O serie de informaţii apărute în spaţiul public în dimineaţa zilei de 21 decembrie arătau că există o diferenţă de debitare a unei pompe dintr-o benzinărie OMV de pe Şoseaua de Centură a Bucureştiului.

ANPC a anunţat că s-a autosesizat şi a derulat un control în staţie. În urma verificărilor nu s-au constatat abateri de la limitele legale, a transmis instituţia.

În analizarea aspectelor descrise, ANPC a constatat faptul că la proba cu vasul etalon deviaţia înregistrată a fost de 0,002 litri – 0,003 litri, în conformitate cu normele metrologice în vigoare. Eroarea tolerată conform legii este de +/-0,5% din volumul măsurat, deci pentru cazul de faţă, la alimentarea a 20 litri, pompa se încadrează în limitele legale.

ANPC recomandă operatorilor economici care comercializează carburanţi, cât şi instituţiilor responsabile cu omologarea /acreditarea metrologică să informeze proactiv consumatorii în ceea ce priveşte testarea corectitudinii debitării pompelor doar cu vasul etalon ce indică valoarea măsurată, pe când indicaţiile de la bordul maşinii sunt valori estimative.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate