OMV a dat în judecată statul român la Tribunalul Arbitral de la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar al OMV Petrom, a reclamat oficial statul român la Tribunalul Arbitral de la Paris, în data de 7 martie, pentru a recupera aproximativ 34 milioane de euro, ce reprezintă cheltuieli de dezafectare şi de refacere a mediului în urma activităţilor petroliere derulate de companie înainte de privatizarea din 2004.

OMV arată în raportul anual că a transmis statului o notificare de dispută, iar compania şi statul aveau 180 de zile pentru a rezolva amiabil această dispută. Cum, însă, termenul a expirat în octombrie 2016, compania a iniţiat procedurile de arbitraj împotriva statului român, în conformitate cu regulamentul Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris.

Potrivit contractului de privatizare, OMV Petrom este îndreptăţită să recupereze de la statul român o parte din cheltuielile de dezafectare şi de mediu efectuate pentru restaurarea şi decontaminarea zonelor aferente unor activităţi desfăşurate înainte ca OMV AG să devină acţionar majoritar al producătorului român de ţiţei şi gaze.

„Ca urmare, OMV Petrom SA a înregistrat ca şi creanţe de la statul român costurile estimate cu dezafectarea, având o valoare prezentă netă de 2,1304 miliarde lei la 31 decembrie 2016 (2015: 2,3306 miliarde lei) şi costurile estimate cu obligaţiile de mediu în Upstream şi Downstream Oil, având o valoare prezentă netă de 328,11 milioane lei (2015: 240,55 milioane lei), întrucât acestea existau înaintea procesului de privatizare a OMV Petrom SA”, se arată în raportul anual al OMV Petrom, citat de profit.ro.

Sumele reprezintă valoarea estimată prezentă a întregii creanţe asupra statului român (inclusiv cererile nerambursate încă) şi include şi lucrările viitoare care urmează să fie efectuate de către companie şi care trebuie rambursate  conform prevederilor contractului de privatizare, unele dintre ele pâna în 2030. Rambursarea acestor cheltuieli va fi solicitată de către OMV statului român progresiv, pe măsură ce lucrările vor fi finalizate.

Prin Legea de privatizare a Petrom, statul român s-a angajat ca, pe o perioadă de 15 ani de la data finalizării privatizării, respectiv începând cu 14 decembrie 2004, să despăgubească în totalitate compania pentru orice pretenţii în legătură cu contaminarea istorică a mediului, conform termenilor şi condiţiilor prevăzute în angajamentul de despăgubire privind mediul. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”