Oficial rus: Rusia e putred de bogată, dar nu ştie să-şi gestioneze banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi se află în recesiune, Rusia deţine îndeajuns de multe resurse financiare, însă nu ştie cum să le administreze, a afirmat Andrei Makarov, şeful comisiei pentru buget şi taxe din Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, relatează CNBC.

„Principalul lucru pe care trebuie să îl înţelegem este că suntem imoral de bogaţi, dar nu ne administrăm întotdeauna banii cu eficienţă”, a spus Makarov la o convenţie a partidului Rusia Unită.

La reuniune s-a discutat despre îmbunătăţirea situaţiei economice a Rusiei, corupţie şi măsuri mai eficiente în domeniul fiscalităţii, inclusiv adoptarea unei legislaţii împotriva transferării de fonduri offshore, potrivit site-ului partidului Rusia Unită, informează News.ro.

Makarov a mai spus că autorităţile ruse trebuie să lupte pentru managementul eficient al banilor la toate nivelurile, el adăugând că ideea tipăririi de bani nu va rezolva problemele existente, a relatat publicaţia Moscow Times.

Preţurile scăzute ale petrolului şi sancţiunile internaţionale, din cauza anexării Crimeii şi rolul avut de Rusia în conflictul din estul Ucrainei, exercită presiuni asupra bugetului.

Ministrul de Finanţe Anton Siluanov a afirmat săptămâna trecută că deficitul bugetar pentru acest an este estimat la 3% din PIB, nivel despre care preşedintele Vladimir Putin a afirmat că nu trebuie depăşit, deficitul fiind calculat la un preţ al petrolului de 40 de dolari pe baril.

Petrolul Brent este tranzacţionat în prezent la 40 de dolari pe baril, iar petrolul WTI, de referinţă în SUA, la 39,15 dolari pe baril, ceea ce arată că estimarea lui Siluanov referitoare la deficitul bugetar ar putea fi respectată.

Ieşirile de capital din Rusia, ca efect al recesiunii economice şi al evaziunii fiscale, s-au dovedit la rândul lor o mare problemă pentru guvern şi economice.

Agenţia TASS a relatat anul trecut că în ultimii ani au fost retrase din Rusia fonduri de peste 2.000 de miliarde de dolari, prin ”scheme offshore”, potrivit estimărilor analiştilor.

Mai multe pentru tine:
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare