Oficial. Noile reguli de funcţionare a teraselor. Care este distanţa dintre cei care stau la aceeaşi masă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Călin

Noile reguli privind funcţionarea teraselor au fost publicate în Monitorul Oficial, printre noutăţi numărându-se distanţa care trebuie respectată de consumatorii care stau la aceeaşi masă.

Normele care trebuie respectate la redeschiderea teraselor, începând de luni 1 iunie, au fost publicate în Monitorul Oficial într-un ordin emis de miniştrii Sănătăţii, Economiei, şi preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare, acestea stabilind că nu se va permite accesul clienţilor cu simptome respiratorii. 

Astfel, la o masă vor putea sta maxim patru persoane, dacă nu sunt membri ai aceleiaşi familii, şi nu se vor transfera meniuri, solniţe sau alte obiecte de la o masă la alta, urmând să fie dezinfectate după plecarea clienţilor de la o masă. Personalul de servire trebuie să poarte măşti şi mănuşi.

În document se arată că trebuie reorganizate circuitele de producţie şi livrare, unde este cazul, trebuie monitorizată starea de sănătate a angajaţilor, dar şi existenţa unui registru de rezervări ale clienţilor, pentru ca în cazul apariţiei unei îmbolnăviri să poată fi făcută ancheta epidemiologică.

De asemenea, trebuie luate măsuri de respectare a distanţei între angajaţi sau, dacă acest lucru nu este posibil, trebuie luate măsuri suplimentare de protecţie (reducerea numărului de angajaţi şi lucrul în ture, folosirea de echipament de protecţie). Totodată, curăţenia şi dezinfectarea cu produse biocide a spaţiilor, echipamentelor şi ustensilelor trebuie făcute mai frecvent.

În ceea ce îi priveşte pe clienţi, nu li se va permite accesul celor cu simptome de infecţie respiratorie, iar la intrarea pe terasă şi la grupurile sanitare trebuie să fie puse dispozitive cu substanţe dezinfectante pentru mâini.

De asemenea, se interzice transferul de la o masă la alta al meniurilor, solniţelor, olivierelor şi altor obiecte, care trebuie dezinfectate după plecarea clienţilor de la o masă.

Este interzis şi consumul de alimente în picioare, pentru a se minimiza circulaţia clienţilor pe terasă. 

La o masă pot sta maxim patru persoane, cu respectarea distanţei de 1,5 metri între persoane, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii, care locuiesc împreună. Între scaunele de la mese alăturate  trebuie să existe o distanţă de minim 2 metri.

Locurile se vor ocupa cu rezervare anterioară, pentru a evita aglomeraţia şi a face mai uşoară o eventuală anchetă epidemiologică, dacă aceasta s-ar impune.

În acest sens, administratorii teraselor trebuie să completeze, într-un registru, date concrete pe baza cărora se poate efectua o anchetă epidemiologică în cazul îmbolnăvirii unuia dintre clienţi. Aceste „date concrete” ar putea presupune numele şi prenumele, precum şi adresa de domiciliu şi numărul de telefon.

Personalul de servire trebuie să poarte mască şi mănuşi, iar mănuşile folosite la servire nu vor fi utilizate la pregătirea mesei.

Pentru nerespectarea acestor noi reguli, amenzile sunt de  la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele fizice, şi de la 10.000 lei la 30.000 lei pentru persoanele juridice.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă