Oficial: Cel de-al treilea reactor nuclear de la Cernavodă va fi finalizat în 2030. Când va fi gata şi reactorul 4

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reactorul 3 de la centrala nucleară din Cernavodă este prevăzut a fi realizat până în anul 2030, iar reactorul 4 după această dată, potrivit noii Strategii energetice a României, care va fi publicată în dezbatere pe site-ul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

”Societatea Nuclearelectrica are în plan retubarea unităţii 1 începând cu 2026, iar planul de dezvoltare este cuprins în Strategia Energetică - ce va fi publicată în zilele următoare pe site-ul Ministerului - realizarea unităţii 3 până în anul 2030 şi unităţii 4 după această dată. Toate aceste planuri vor conduce la o mai bună rezilienţă şi o mai bună acoperire a necesarului de energie la nivel naţional”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Dan Drăgan, în cadrul conferinţei Focus Energetic.

Acesta a vorbit de investiţiile majore din sectorul energetic, în ceea ce priveşte companiile de stat.

”Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a solicitat companiilor în care este acţionar majoritar planul de investiţii pentru următorii cinci ani, plan de investiţii prin care să fie prioritizate investiţiile ce vor conduce la o modernizare a sistemului de producţie a energiei electrice. În acest sens, toate companiile au avut o perioadă în care au pregătit aceste planuri, care au fost aprobate în Adunările Generale ale Acţionarilor. Companiile vor realiza în perioada următoare investiţii semnificative. Din aceste investiţii, cele mai importante sunt cele care vor fi realizate de către Hidroelectrica, în planul lor de investiţii cincinal sunt cuprinşi 300 MW în offshore, 300 MW în onshore, plus alte proiecte pe energie hidroelectrică”, afirmă secretarul de stat.

Pentru Complexul Energetic Oltenia, planul de investiţii prevede în perioada următoare, realizarea a trei capacităţi de 400 MW pe ciclu combinatat, două la Işalniţa, unul la Turceni, şi a 300 MW în centrale fotovoltaice, plan ce va conduce o bună funcţionare a companiei, speră autorităţile.

De asemenea, companiile Romgaz şi Electrica au anunţat şi ele investiţii în producţia de energie electrică, iar Romgaz inclusiv pe partea de biochimie prin realizarea unei fabrici de etanol.

”Toate aceste investiţii care se află în coordonarea ministerului vor conduce la realizarea planului de decarbonizare a sectorului. Toate aceste măsuri sunt şi vin în sprijinul Pactului Verde European GreenDeal , prin care trebuie să aducem un aport semnificativ referitor la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, mai spune oficialul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă