„Obama Show“ continuă
0Pitney a pus apoi întrebarea aranjată. Restul reporterilor s-au uitat unul la altul amuzaţi de show-ul la care luau parte.
În prima sa conferinţă de presă ce a avut loc în timpul zilei, preşedintele Obama a înlocuit pe micile ecrane „Toţi copii mei“, „Zile din viaţa noastră“ şi „Tânăr şi nelinştit“. Cei care doreau să urmărească telenovele nu au fost însă dezamăgiţi: Preşedintele a aranjat un pachet amuzant şi pentru ei.
După prima întrebare, obligatoriu de la Associated Press, Obama a surprins pe toţi jurnaliştii când a anunţat: „Nico Pitney de la Huffington Post este aici“. Obama ştia acest lucru deoarece consilierii săi l-au sunat pe Pitney cu o zi înainte, pentru a-l invita la conferinţa de presă. Consilierii preşedintelui i-au transmis lui Pitney că a fost chemat pentru că se ştie că doreşte să pună o întrebare despre Iran, din partea unui iranian ce a postat pe site-ul Huffington Post. „Ştiu că s-ar putea să fie întrebări din partea unui cetăţean din Iran, ce comunică pe internet. Aveţi o astfel de întrebare?“, a spus Obama. Pitney a răspuns repede: „Aşa este“. „Doream să folosesc această oportunitate pentru a vă pune o întrebare direct din partea unui iranian“, a explicat Pitney.
Pitney a pus apoi întrebarea aranjată. Restul reporterilor s-au uitat unul la altul amuzaţi de show-ul la care luau parte. Întrebările „plantate“ nu sunt întâlnite la Casa Albă, deoarece ar trimite un semnal eronat întregii lumi, dar mai ales iranienilor, care ar putea crede că în Statele Unite nu funcţionează libertatea presei. Ieri însă, nu a avut loc o conferinţă de presă ci doar s-a pus în scenă o nouă telenovelă, „The Obama Show“.
La un moment dat, Obama a fost întrebat cât de mult mai fumează. „Aş spune că sunt 95% vindecat. Mai sunt însă şi momente în care fac greşeli“, a răspuns Preşedintele. Acesta este Barack Obama şi acestea sunt zile din viaţa noastră. Parcă pentru a compensa întrebarea mânărită cu Huffington Post, Obama a rugat un jurnalist de la Fox News să pună următoarea întrebare.
În timpul celor opt ani ai administraţiei Bush, liberalii, asemeni celor de la Huffington Post, l-au acuzat pe Preşedinte că are întrebări „la fileu“. Ieri însă, Obama a avut aranjată o întrebare chiar din partea unui jurnalist de la Huffington Post.Unii jurnalişti au încercat să întrebe şi despre situaţia din Irak sau Afganistan. „Domnule Preşedinte”, a încercat să se facă auzit Mike Allen de la Politico. „Pot să vă întreb despre Afganistan? Nici o întrebare despre Irak sau Afganistan?“.
Scuze: Aceste întrebări nu au fost aranjate.