O nouă regulă le dă coşmaruri angajatorilor: pontajul la locul de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De luna trecută, angajatorii se luptă cu o modificare adusă Codului Muncii: ei trebuie să ţină evidenţa timpului de muncă prestat zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit a programului de lucru.

Astfel, fiecare angajator trebuie să întocmească pentru fiecare salariat o fişă de pontaj, în care să înscrie, în fiecare zi, când a ajuns acesta la muncă şi când a plecat. De asemenea, el trebuie să supună controlului inspectorilor de muncă această evidenţă, ori de câte ori se solicită acest lucru. Iar amenda prevăzută nu este deloc de neglijat, respectiv între 1.500 şi 3.000 de lei. Modificarea a intrat în vigoare pe 7 august. Anterior, în Codul Muncii nu erau prevăzute detalii cu privire la ora de începere şi ora de sfârşit a programului.

Potrivit Inspecţiei Muncii, această evidenţă este obligatorie nu numai pentru a creea posibilitatea verificării modului în care angajatorul respectă prevederile legale privind timpul de muncă şi de odihnă, dar şi pentru întocmirea corectă a statului de salarii.

„Accentuare a birocraţiei”                                

Cu toate acestea, angajatorii se plâng de dificultatea de a aplica măsura, potrivit portalului Cariere eJobs.

„Deşi măsura este făcută în vederea reducerii muncii la negru, nu ştiu dacă se va întâmpla acest lucru, ci va fi mai degrabă o povară administrativă care vine în sarcina companiilor”, e de părere Sorina Donisa, CEO al grupului de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară APT.

De aceeaşi părere este şi Oana Datki, SEE Managing Partner la Consulteam, companie cu activităţi în domeniul resurselor umane. Ea precizează că angajatorii au introdus deja sisteme automate de acces pentru a înregistra intervalul orar la care vin şi la care pleacă angajaţii. „Rolul măsurii este de a combate munca nedeclarată, dar este greu să ceri acest lucru, spre exemplu unei companii IT care are 500 de angajaţi. Efectul va fi unul de accentuare a birocraţiei”, explică Oana Datki.

Efectele implemetării fişelor de pontaj zilnice vor determina angajatorii să investească în sisteme informatice, iar cei care au deja sisteme automate implementate vor fi nevoiţi să le modifice pentru a corespunde noilor cerinţe. „Pentru cei care nu au un astfel de sistem va fi mai dificil, vor trebui să implementeze un sistem automat, ori să aibă un sistem manual care să îi ajute temporar”, adaugă Sorina Donisa.

De asemenea, un alt aspect care îi va pune în dificultate pe angajatori e cel legat de angajaţii care desfăşoară muncă de teren.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort