O nouă fabrică se va construi în România, de data aceasta şi cu bani de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O companie cu tradiţie de peste 120 de ani a primit acordul de finanţare din partea statului român pentru construcţia unei noi fabrici, o investiţie de 10 milioane de euro, din care aproape jumătate reprezintă ajutor de stat.

Grupul TeraPlast a primit acordul de finanţare pentru proiectul „Înfiinţare unitate nouă de producţie pentru TeraPlast SA” . Proiectul are o valoare totală de 10 milioane de euro, iar ajutorul de stat reprezintă 4,9 milioane de euro.

Acesta este parte din investiţiile de peste 32 milioane de euro pe care Grupul le are în curs de implementare.

„Anul acesta am anunţat rezultate record, însă am fost limitaţi de capacităţile de producţie. Faptul că lucrările de infrastructură au accelerat este un semn că în sfârşit România se mobilizează spre îndeplinirea obligaţiilor pe care le are. Mai avem mult de lucru până să ajungem la un procent de 99% din populaţie conectată la apă-canal şi gaz, precum vecinii noştri.

Avem la dispoziţie fonduri suplimentare atât pentru proiecte de apă-canal, cât şi pentru irigaţii. Ar fi păcat că acum când lucrările merg, producătorii români să nu poată răspunde eficient cererii din piaţă. Investim într-o fabrică nouă, dar odată cu asta investim în dezvoltarea producţiei româneşti, în dezvoltarea infrastructurii din România şi contribuim la echilibrarea balanţei comerciale” a declarat Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.

Proiectul presupune construirea unei noi fabrici în Parcul Industrial TeraPlast din Sărăţel, jud. Bistriţa-Năsăud şi achiziţionarea de utilaje de ultimă generaţie. În noua fabrică vor fi produse sisteme din polietilenă pentru apă, irigaţii şi gaze naturale. Proiectul va fi finalizat în februarie 2022 şi va crea 80 de noi locuri de muncă.

Căminele şi ţevile din polietilenă fabricate în urma investiţiei vor dubla capacitatea de producţie a liniei de business Instalaţii a TeraPlast SA, pe aceste grupe de produse. Căminele TeraPlast sunt utilizate în reţelele de canalizare din domeniul industrial, rezidenţial şi chiar agricol. Ţevile din polietilenă se adresează reţelelor de transport şi distribuţie apă potabilă, apă de uz general, gaze naturale, telecomunicaţii, canalizări sub presiune şi irigaţii.

Ajutorul de stat poate fi văzut ca un împrumut fără dobândă pe care compania se angajează să îl returneze în decurs de 5 ani sub formă de contribuţii salariale, impozit pe profit şi impozite locale.

Astfel, în urma celor 3 proiecte de investiţii pentru care a primit acordurile de finanţare, Grupul TeraPlast va contribui la bugetul de stat cu 14,6 milioane de euro. Această sumă reprezintă contravaloarea ajutorului de stat acordat, suplimentară contribuţiilor structurii actuale a diviziei de mase plastice.

Pentru 2020, Grupul TeraPlast estimează o cifră de afaceri consolidată de 225 milioane de euro, cu 12% mai mult decât în 2019.

Divizia de mase plastice a Grupului va înregistra un profit net de 4 ori mai mare decât în 2019, ajungând la 9 milioane de euro în 2020.

Cu o tradiţie de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător român de materiale de construcţii. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel România şi Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Recycling şi TeraPlast Ungaria. Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA - este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP. Acţiunile companiei sunt incluse în indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti – BET – şi, din septembrie 2020, în indicii TotalCap şi MicroCap ai FTSE Russell. În cadrul evaluării Vektor în baza a 15 criterii de comunicare în relaţia cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obţinut nota maximă, 10.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort