O nouă dată pentru privatizarea Oltchim: tranzacţia s-ar putea finaliza în iunie 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combinatul Oltchim este în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an

Andrei Gerea, noul ministru al Economiei, a avansat o nouă dată pentru privatizarea Oltchim: iunie 2014, în cazul în care combinatul vâlcean va găsi capital de lucru. În situaţia în care nu va găsi, termenul rămâne luna februarie 2014, aşa cum se anunţase anterior.

„Dacă reuşim să găsim 15 milioane euro, cât este capitalul de lucru, ne putem întinde undeva până în iunie. Dacă nu reuşim să găsim aceşti bani, în luna februarie ne strângem mâna cu investitorii“, a afirmat Gerea.

El a precizat că ar prefera prima variantă, deoarece găsirea unor investitori serioşi cere timp, iar deocamdată există unele probleme legate de asigurarea capitalului de lucru.

El a atacat băncile, pe motiv că nu finanţează economia. „Cel mai presant factor este capitalul de lucru, care este absolut necesar pentru desfăşurarea activităţii şi pentru câştigarea de timp, pentru că o astfel de acţiune precum cea demarată de noi, pentru căutarea de potenţiali investitori, cere timp. (...) Avem nevoie de aceşti bani, care se caută în primul rând la bănci. Băncile, din păcate, nu sunt foarte dornice să finanţeze, este o problemă la nivel naţional, nu numai în cazul Oltchim. Dar am reluat discuţiile, nu numai în zona bancară, ci şi în zona fondurilor de investiţii“, a precizat ministrul Economiei.

Popularizare în străinătate, prin intermediul ambasadelor

Pe de altă parte, el a mai comunicat că angajaţii ambasadelor României în străinătate au obligaţia de a populariza procesul de privatizare a combinatului.

„Privatizarea Oltchim este în cursul ei firesc, aş putea spune. Atâta doar că în acest moment căutăm să atragem cât mai mulţi investitori, căutăm să popularizăm procesul de privatizare Oltchim, ca atare. A fost o campanie făcută în luna septembrie pe această temă prin reprezentanţii noştri economici în sânul ambasadelor, pentru că Ministerul Economiei are 83 de angajaţi care lucrează în sânul ambasadelor şi care au această obligaţie de a populariza România şi oportunităţile ei“, a declarat, duminică, la Piteşti, ministrul Economiei.

Potrivit ministrului, în cursul săptămânii trecute a fost refăcut materialul, fiind făcut „mai complex, mai dinamic“, fiind din nou transmis reprezentanţilor economici să caute şi ei, la rândul lor, ţintit, pe domeniile de activitate specifice, potenţiali investitori.

Cine s-a anunţat până acum

Anterior, şi-au anunţat intenţia de a participa la privatizarea combinatului chimic un consorţiu al SIF-urilor împreună cu Chimcomplex Borzeşti, deţinută de omul de afaceri Ştefan Vuza, acţionarul minoritar PCC SE s-a aliat cu fondul de investiţii Fortissimo Capital, în vreme ce traderul rus Oil Gas Trade doreşte o preluare împreună cu rafinăria Arpechim, aflată acum în conservare şi deţinută de Petrom. De-a lungul timpului şi-au mai anunţat intenţia şi grupul rus TISE, deţinut de către stat, Gazprom Neft – divizia de petrol a gigantului rus Gazprom, dar şi banca rusă de stat VTB Capital. De asemenea, mai este interesat şi producătorul turc de crom Yildirim Holding. Concomitent, premierul Victor Ponta a propus preluarea combinatului giganţilor petrolieri SOCAR – companie de stat din Azerbaidjan, şi KazMunaiGaz – compania de petrol şi gaze din Kazahstan. Cele două sunt prezente deja pe piaţa din România. SOCAR deţine o reţea de benzinării pe care o extinde, în vreme ce KazMunaiGaz deţine grupul Rompetrol şi rafinăriile Petromidia şi Vega.

Combinatul este în insolvenţă din ianuarie 2013.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul