O nouă amnistie pentru românii cu restanţe la Fisc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile şi contribuabilii care îşi vor plăti principalul restanţei ar putea scăpa şi de majorările de întârziere, şi de penalităţi, şi de dobânzile aferente.

Anul trecut, în perioada octombrie-decembrie, datornicii restanţieri la Fisc plăteau doar suma reprezentând principalul impozitelor şi dobânda aferentă, fiind scutiţi 100% de penalităţi. Ulterior, în perioada ianuarie-iunie 2012, această scutire a fost de doar 50% din penalităţi, dobânda fiind în continuare plătită. Acum, un grup de parlamentari a depus la Senat o iniţiativă legislativă  în baza căreia scutirea se va extinde şi asupra dobânzii aferente datoriei. Dacă proiectul va deveni lege, scutirea va fi de 100% în primele trei luni de la termenul de referinţă şi de 50% după şase luni. Iar termenul de referinţă va fi ultima zi din luna anterioară datei de intrare în vigoare a viitoarei legi. De exemplu, dacă legea ar intra în vigoare din noiembrie, atunci scutirea de accesorii (penalităţi, majorări şi dobânzi) va fi de 100% de la 31 octombrie până la 31 decembrie 2012 şi de 50% în perioada 1 ianuarie – 30 martie 2013.

Beneficiază şi firmele intrate în insolvenţă

Potrivit iniţiatorilor, contribuabilii care înregistrează obligaţii fiscale restanţe în ultima zi a lunii anterioare intrării în vigoare a viitoarei legi, datorate „bugetului de stat, bugetelor de asigurări sociale şi bugetelor locale“, beneficiază de anularea sau reducerea creanţelor fiscale accesorii, reprezentând „dobânzi, majorări de întârziere şi penalitatea“. Se vor anula, astfel, creanţele fiscale accesorii, dacă în termen de trei luni de la data intrării în vigoare a legii, obligaţiile principale „se sting prin plată voluntară sau prin compensare“. În continuare, „se reduc cu 50% creanţele fiscale accesorii dacă în termen de şase luni de la data intrării în vigoare a prezenţei legi, obligaţiile principale se sting prin plată voluntară sau compensare“.
Actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale „se desfiinţează, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac“, se mai arată în proiectul legislativ. Mai mult, prevederile acestuia se vor aplica „şi în cazul în care a fost declanşată procedura de insolvenţă“.

A crescut colectarea

Aplicarea acestor scutiri în perioada octombrie 2011 – iulie 2012 a fost mai mult decât benefică pentru Fisc, argumentează iniţiatorii, în expunerea de motive. Invocând o statistică furnizată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, aceştia au arătat că 11.800 de contribuabili au beneficiat de acele scutiri, fiind anulate penalităţi în valoare totală de 42,5 milioane de lei, iar încasările la buget au crescut cu 324 de milioane de lei.

Atenţie la procedurile fiscale!

Procedurile aferente scutirilor acordate în 2011-2012 prevedeau că mai întâi contribuabilii primesc înştiinţări referitoare la sumele pe care le au de plătit şi abia apoi se pot adresa instituţiilor pentru a-şi stinge datoriile. Dar şi pentru cazul în care nu s-a primit acea înştiinţare există o soluţie: cererea de întocmire a uniei situaţii cu toate obligaţiile şi un borderou provizoriu. Potrivit legislaţiei referitoare la aceste scutiri, facilităţile se acordă, după caz, de către Ministerul Finanţelor, Autoritatea Naţională a Vămilor, primării (pentru taxele locale) şi/sau ANAF, astfel că şi contribuabilul se va adresa fiecăreia din respectivele instituţii în parte, pentru a le obţine.

11.800

este numărul contribuabililor restanţieri la Fisc care au beneficiat în 2011-2012 de scutirea penalităţilor.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului