Numărul şomerilor a scăzut la cel mai mic nivel de când există statistici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul de şomeri a continuat să scadă în prima lună a acestui an, până la 488 mii de persoane, nivelul minim din 1994, anul în care au început să fie realizate astfel de statistici, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Astfel, numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna ianuarie din anul 2017 a fost de 488 mii persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (493 mii persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (582 mii persoane).

În privinţa ratei şomajului, aceasta a ajuns la un nivel de 5,4%, iar ultima dată când a mai fost atât de scăzută a fost în trimestrul III din 2008.

Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi a depăşit-o cu 0,9 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,8% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,9% în cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,3% pentru luna ianuarie 2017 (4,8% în cazul bărbaţilor şi 3,7% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,6% din numărul total al şomerilor estimate pentru luna ianuarie 2017.

Trendul de la începutul acestui an continuă tendinţa din 2016, când scăderea şomajului a fost generată în primul rând de creşterea rapidă a cererii de forţă de muncă, mai ales în zonele dezvoltate din  jurul marilor metropole.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume