Numărul de sosiri şi înnoptări în unităţile turistice au crescut în primele nouă luni cu 6,1%. De unde vin cei mai mulţi turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai mulţi turişti au venit din Germania, Italia şi Israel

Sosirile şi înnoptările în unităţi turistice au crescut în primele nouă luni, faţă de aceeaşi periodă a anului trecut, cu 6,1%, respectiv cu 5,7%, potrivit datelor anunţate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, sosirile au însumat 6,569 milioane, iar înnoptările 16,054 milioane.

Din total, sosirile turiştilor români au reprezentat în perioada analizată 77,5%. Cea mai mare pondere în totalul turiştilor străini au deţinut-o cei din Europa (77,5%), iar din aceştia 85,7% au fost din ţări UE. Cei mai mulţi turişti au venit din Germania (185.265), Italia (137.801) şi Israel (106.105).

Sosirile în hoteluri au avut o pondere de 74,8%. Durata medie a şederii a fost de 2,6 zile la turiştii români, iar la turiştii străini a fost de 2 zile.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 26,9%.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 6,54 milioane, în creştere cu 2,6%. Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 9,66 milioane, în urcare cu 7,9%.

În septembrie 2014, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent sosirile şi înnoptările au înregistrat creşteri cu 10,8%, respectiv cu 5,4%. Comparativ cu septembrie 2013, la punctele de frontieră s-a înregistrat creşteri atât la sosirile vizitatorilor străini (7,7%) cât şi la plecările în străinătate ale vizitatorilor români (14,5%).

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/turism-1" target="_blank">View the story "turism" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete