Normele privind asigurarea creditelor vor fi prezentate in februarie
0"Am ajuns la concluzia ca fenomenul este ingrijorator", spune presedintele CSA, Nicolae Crisan
Proiectul de norme prudentiale privind acoperirea riscurilor de credite si garantii va fi elaborat in urmatoarea perioada, iar in luna februarie va fi transmis societatilor de asigurari pentru eventuale sugestii, a declarat Nicolae Crisan, presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). "Avem consultari periodice cu BNR si am ajuns intr-adevar la concluzia ca fenomenul este ingrijorator. Riscul de credit si garantii este considerat mare peste tot in lume", a spus Crisan. Presedintele CSA a aratat ca nu se va mentine obligativitatea societatilor de a reasigura 90% din riscurile preluate, asa cum era prevazut intr-o prima varianta a proiectului de norme. "Am ajuns la concluzia ca, din cauza conditiilor din piata internationala a reasigurarilor, la o reasigurare in proportie de 90% exista posibilitatea ca o firma romaneasca sa plateasca mai mult decat incasa", a explicat oficialul CSA. Mai mult, in noul proiect ar putea sa nu figureze nici o limita obligatorie de reasigurare, dar in acest caz vor fi cerute alte criterii, cel mai probabil legate de capitalurile proprii ale societatilor de asigurare. In ceea ce priveste marja de solvabilitate, Crisan a declarat ca pentru exercitiul financiar 2003 acest indicator va fi calculat dupa formulele prevazute de normele aflate in vigoare. "Am putea pentru acest an sa eliminam macar pragurile de solvabilitate si sa lasam, asa cum este in Uniunea Europeana, doar societati cu grad de solvabilitate peste 1 si insolvabile, sub aceasta valoare", a mai aratat Crisan. CSA a transmis companiilor directivele UE in materie. Presedintele comisiei spune ca, desi marja de solvabilitate va fi calculata incepand de anul viitor dupa formula aplicata in Uniunea Europeana, directiva acorda o perioada de gratie de cinci ani. "Daca firma nu se incadreaza in marja de solvabilitate admisa, calculata dupa noua formula, societatea are termen de cinci ani sa-si rezolve problemele, timp in care se aplica si vechea formula. In cazuri speciale, autoritatea de supraveghere poate prelungi aceasta perioada de gratie cu inca doi ani", a mai spus reprezentantul CSA. Societatile de asigurari vor raporta solvabilitatea ca si pana in prezent, la sfarsitul exercitiului financiar. Crisan apreciaza ca frecventa raportarilor ar trebui sa fie lunara, insa, in acest caz, la calculul marjei vor fi avute in vedere datele din balanta contabila, si nu din bilant.