Noi produse introduse în Programul Rabla electrocasnice. Ce mai poţi să-ţi cumperi cu reducerea oferită de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modificările aduse Programului Rabla electrocasnice nu se referă doar la schimbarea privind modul de calcul a valorii voucherelor, astfel încât să nu depăşească jumătate din preţul întreg al produsului electrocasnic, ci şi la introducerea unei noi categorii de produse.

„S-a concluzionat că finanţarea echipamentelor care se supun noilor reglementări ar trebui acordată diferenţiat în funcţie de clasa de eficienţă, plecând de la clasa C, conform propunerilor din proiectul de ordin, cu menţiunea că valoarea finanţată nu poate depăşi 50% din preţul produsului achiziţionat prin Program”, se arată în proiectul de ordin al ministrului Mediului, a cărei aplicare va fi posibilă după publicarea sa în Monitorul Oficial. 

Maşinile de spălat cu uscător, abia introduse în program

Acelaşi ordin prevede modificarea valorii noilor vouchere. Astfel, astfel: pentru maşinile de spălat rufe se vor acorda 300 lei (pentru cele cu noua clasă energetică A), 250 lei (pentru cele cu noua clasă energetică B) şi 200 lei (pentru cele cu noua clasă energetică C), faţă de 300 de lei în prezent pentru cele cu eficienţă energetică cel puţin A++.

Pentru maşinile de spălat rufe cu uscător, care nu erau prevăzute până acum în Programul Rabla electrocasnice se vor aloca tichete valorice de 500 lei (cele cu noua clasă energetică A), 450 lei (cele cu noua clasă energetică B) şi 400 lei (cele cu noua clasă energetică C).

Pentru televizoare, maşini de spălat vase, frigidere, combine frigorifice, lăzi frigorifice şi congelatoare se vor acorda vouchere în valooare de 400 lei (cele cu noua clasă energetică A), 350 lei (cele cu noua clasă energetică B) şi 300 lei (cele cu noua clasă energetică C), faţă de 400 lei în prezent pentru cele cu eficienţă energetică cel puţin A, pentru televizoare şi cel puţin A++, pentru restul electrocasnicelor enumerate.

Ce spun reglementările europene

Prin ultimele reglementări europene în domeniu, au fost introduse noi etichetări energetice pentru anumite categorii de echipamente electronice şi electrocasnice (frigidere/congelatoare, maşini de spălat vase/rufe/uscătoare de rufe, televizoare), iar producătorii şi comercianţii sunt obligaţi să stabilească noile clase energetice, ce variază de la A la G, pentru produsele proprii, precum şi să le afişeze la raft, sau în magazinele on-line,  începând cu 1 martie 2021.

Noile etichete introduse evidenţiază mai bine eficienţa energetică, iar, conform îndrumărilor publicate de Uniunea Europeană, vechilor clase energetice – de la A până la A+++ - le corespund, din punct de vedere al consumului, noile clase C şi D.

Echipamentele produse până la 1 noiembrie 2020 conţin însă ambele etichete energetice, cea cu noile clase putând fi echivalată ori de producători ori de comercianţi, după caz, iar cele produse după acea dată trebuie să conţină noua etichetă, în mod obligatoriu emisă de producători.

Valoarea voucherelor în funcţie de produs şi eficienţă energetică

Finanţarea se acordă sub formă de vouchere, pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, denumite în continuare echipamente, după cum urmează: 

a) 300 lei pentru maşini de spălat rufe cu noua clasa energetică A;

b) 250 lei pentru maşini de spălat rufe cu noua clasa energetică B;

c) 200 lei pentru maşini de spălat rufe cu noua clasa energetică C;

d) 500 de lei pentru maşini de spălat rufe cu uscător cu noua clasă energetică A;

e) 450 de lei pentru maşini de spălat rufe cu uscător cu noua clasă energetică B;

f) 400 de lei pentru maşini de spălat rufe cu uscător cu noua clasă energetică C; 

g) 400 lei pentru maşini de spălat vase cu noua clasă energetică A;

h) 350 lei pentru maşini de spălat vase cu noua clasă energetică B;

i) 300 lei pentru maşini de spălat vase cu noua clasă energetică C;

j) 400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++;

k) 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu noua clasă energetică A;

l) 350 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu noua clasă energetică B;

m) 300 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu noua clasă energetică C;

n) 400 lei pentru televizoare cu noua clasă energetică A;

o) 350 lei pentru televizoare cu nouă clasă energetică B;

p) 300 lei pentru televizoare cu nouă clasă energetică C;

q) 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică A++;

r) 500 lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică A+++;

s) 200 lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;

t) 500 lei pentru laptopuri;

u) 300 lei pentru tablete.

Notă: Anumite categorii de produse sunt clasificate atât cu literele A - C, cât şi cu A - A+++, conform deciziei luate de conducerea AFM şi Ministerului Mediului

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei