Nicolescu: Am propus KazMunaiGaz să construiască un combinat chimic în Dobrogea sau depozite de gaze. Ei vor cumpărarea de benzinării, dar nu accept

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a propus companiei KazMunayGas, care deţine Rompetrol, să construiască în Dobrogea un combinat chimic cu bani din miliardul de dolari promis de compania kazahă, a declarat miercuri ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

„Una din sugestiile statului român făcute celor de la Rompetrol pentru o posibilă investiţie, utilizînd acel miliard de dolari, vizează construirea unui combinat chimic nou în zona Dobrogea. Nu este o decizie luată încă. Pe lângă combinat, am mai propus investirea unor sume din acest fond în depozite de gaze. 

Ei ne-au propus achiziţionarea de benzinării deja construite, dar nu am acceptat şi nu vom accepta niciodată aşa ceva. Putem vorbi eventual de noi benzinării“, a afirmat Nicolescu, la un forum financiar.

Potrivit unui memorandum încheiat între Guvern şi KazMunayGas, cele două părţi vor înfiinţa un fond deţinut în proporţie de 80% de companie şi 20% de statul român prin care vor fi efectuate investiţii de circa 1 miliard de dolari, pe o perioadă de şapte ani.

Mai puteţi citi: 

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!