News : Saint-Gobain amână construcţia fabricii de la Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
News : Saint-Gobain amână construcţia fabricii de la Suceava

Saint-Gobain Weber România a anunţat amânarea construcţiei celei de-a treia fabrici de mortare industriale, la Suceava.

 „Investiţia a fost sistată din cauza crizei. Vom relua proiectul când primim acceptul companiei mamă, Saint-Gobain. Anul acesta nu vom fabrica, din nefericire, în zona Moldovei”, a declarat Cristina Stoian, asistent manager al companiei.

Ea a precizat că terenul a fost achiziţionat în toamna anului trecut, iar construcţia unităţii ar fi trebuit să fie finalizată în prima jumătate a lui 2009.

Capacitatea de producţie a fabricii nu a fost stabilită, şi depinde de mai mulţi factori, inclusiv bugetul pe care îl va aloca grupul francez acestui proiect, potrivit reprezentantului producătorului de mortare şi adezivi industriali, citat de Mediafax.

Compania deţine două fabrici, la Turda, judeţul Cluj, şi Brăneşti, judeţul Ilfov. În România, Saint-Gobain operează şi prin Saint-Gobain Construction Products Romania, Saint-Gobain Glass, Saint-Gobain Isover, Saint-Gobain Conducte, Saint-Gobain Abrazivi, Saint-Gobain Brodrene Dahl, Ventistal Marine şi MTI Impex.

Cifrele săptămânii

40% este scăderea cifrei de afaceri a Prodplast în primul semestru din acest an faţă de primul semestru de anul trecut.

22% reprezintă diminuarea afacerilor producătorului de materiale de construcţii Prebet Aiud în primele şase luni din 2009 faţă de perioada similară din 2008.

15% este procentajul cu care a scăzut volumul de ciment vândut de Holcim în România în primul semestru din acest an faţă de anul trecut.

20% reprezintă diminuarea volumului tranzacţiilor în sectorul închirierilor de lux în prima jumătate din 2009, comparativ cu prima parte a anului 2008.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”