Nestle explică de ce închide singura fabrică din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a anunţat recent că îşi va închide fabrica din Timişoara, singura din România şi locul unde sunt produse napolitanele Joe, Nestle, cea mai mare companie de produse alimentare şi băuturi din lume, explică acum motivele care au obligat-o să ia această decizie. Compania se plânge că nu reuşeşte să găsească şi să păstreze angajaţi, deşi a crescut salariile şi beneficiile, iar piaţa din România trece prin schimbări radicale.

„În pofida eforturilor depuse anterior, Nestlé România activează pe o piaţă care trece printr-o perioadă de schimbări radicale, caracterizată de condiţii de consum noi, dificultăţi în ceea ce priveşte disponibilitatea forţei de muncă şi costuri asociate din ce în ce mai ridicate. Acest fapt a avut un impact semnificativ asupra activităţii de producţie a dulciurilor desfăşurate de noi”, arată gigantul elveţian într-o argumentaţie trimisă autorităţilor române, scrie profit.ro

Nestle susţine că, per ansamblu, condiţiile pieţei muncii din Timişoara s-au modificat şi vor continua să se modifice rapid, concurenţa pentru resursele de producţie locală fiind acerbă şi costurile fiind în creştere. „Nestlé România a întâmpinat dificultăţi din ce în ce mai mari în recrutare şi în menţinerea echipelor într-un cadru care ar permite o competitivitate adevcată a mărcii, ceea ce înseamnă că, şi în condiţiile efectuării de investiţii, societatea nu-şi poate asigura disponibilitatea forţei de muncă necesare”, sunt justificările companiei.

Nestle mai precizează că, de-a lungul anilor, a crescut semnificativ salariile şi pachetul de beneficii, dar, cu toate acestea, rotaţia personalului a fost mare. Dacă anul trecut bugetul de recrutare a fost stabilit iniţial la 20.000 lei, la finalul anului s-a ajuns la un cost total de 265.000 lei.

„Condiţiile actuale din fabrică nu ne vor permite pe viitor să fabricăm produse care să aibă calitatea şi să prezinte caracteristicile impuse de schimbare. Intenţia de închidere a fabricii se înscrie în strategia globală de producţie Nestle, care se concentrează pe eficienţă, optimizarea resurselor, armonizarea portofoliului şi produse standardizate, pentru a face faţă schimbărilor rapide şi permanente la nivel cerinţelor de consum”, adaugă compania.

Ministrul pentru Afaceri: Îşi dorea profit

Radu Ştefan Oprea, ministrul pentru Mediu de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a spus că închiderea fabricii Nestle din Timişoara se datorează, în principal, scăderii dramatice a vânzărilor şi a cotei de piaţă ale companiei.

„Înţeleg că vânzarile companiei au scăzut dramatic, dar şi cota de piaţă, iar acesta este motivul principal al deciziei pe care au luat-o. Nevoia de a raporta profit către acţionari este una dintre dorinţele multinaţionalelor, iar în cadrul grupului Nestlé există un acţionar care îşi dorea profit”, a spus Radu Ştefan Oprea, în cadrul unei conferinţe de presă.

Nestla România a anunţat că fabrica din Timişoara a companiei elveţiene va fi închisă, până la finalul lunii mai 2019, urmând ca activitatea să se mute în Ungaria. Numărul angajaţilor afectaţi de această decizie este de 388. Aproximativ 500 de angajaţi care îşi desfăşoară activitatea la sediul central al companiei din Bucureşti, în forţa de vânzări şi în cadrul Nestlé Regional Cost Competence Centre din Timişoara – centru de servicii financiare al Nestlé (30 de angajaţi din cei 500), nu sunt vizaţi de această decizie.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului