Ne apropiem cu paşi repezi de sfârşitul erei diesel. Cu cât au crescut vânzările de maşini electrice şi hybrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vânzarea autoturismelor electrice şi hybrid a depăşit anul acesta, pentru prima dată, vânzarea autoturismelor cu motoare diesel, creştere datorată stimulentelor acordate prin Programul Rabla PLUS, derulat de Ministerul Mediului prin Administraţia Fondului pentru Mediu, informează instituţia.

Maşinile electrice au ajuns să reprezinte 7,9% din piaţa românească, Foto: Arhivă Adevărul

Aceste date au fost prezentate joi, la o întâlnire a ministrului Mediului, Barna Tanczos, cu reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), în care s-a discutat despre evoluţia pieţei auto din România, din perspectiva posibilităţilor de îmbunătăţire a programelor de stimulare a pieţei autoturismelor nepoluante.

„Analiza înmatriculărilor autoturismelor, în funcţie de tipul de motorizare, în primele şapte luni din acest an, arată că autoturismele electrificate (full electric, hybrid plug-in şi full hybrid) au o creştere de 106,4%, realizând o cotă de piaţă de 20,7%

În paralel, înmatriculările autoturismelor echipate cu motoare diesel înregistrează o scădere de 29,3% faţă de primele şapte luni din 2021 şi deţin o cotă de 14,1% din total", precizează sursa citată.

Motorizările pe benzină înregistrează o creştere de 10,1% faţă de perioada similară din 2021, ajungând, astfel, la o pondere de 65,3%. Totodată, maşinile electrice (Full Electric) au ajuns să reprezinte 7,9% din piaţa românească în primele 7 luni ale anului 2022, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului 2021 reprezentau doar 1,9% din piaţă.

Cifrele ne arată că ne apropiem cu paşi repezi de sfârşitul erei diesel. Este primul an pentru România în care se cumpără mai multe maşini verzi decât autoturisme diesel. Este o tendinţă atât la nivel european, cât şi la nivel naţional unde, în ambele cazuri, constatăm o scădere a vânzărilor maşinilor diesel cu aproape 30%, în prima parte acestui an. Dacă ne uităm la autoturismele full electrice, vedem o evoluţie şi mai spectaculoasă, o creştere a cotei de piaţă cu 300% în primele şapte luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Este un semnal că, pe de o parte, românii încep să înţeleagă din ce în ce mai bine importanţa transportului nepoluant, pe de altă parte, este rezultatul clar al programului Rabla Plus. Pentru prima dată avem în România o planificare multianuală, cu accent pe creşterea stimulării pieţei de auto verzi în următorii ani", a declarat ministrul Barna Tanczos.

Totodată, acesta a anunţat că se lucrează la un nou program de stimulare a achiziţiei automobilelor electrice, destinat automobilelor din sectorul comercial.

Este evident că nu doar autoturismele personale poluează, ci şi autovehiculele destinate transportului de persoane şi marfă. De aceea, venim în sprijinul agenţilor economici din România, cu un program destinat automobilelor electrice şi hybrid plug-in din sectorul comercial. Lucrăm la studiile de impact şi la analiza pieţei împreună cu reprezentanţii producătorilor şi ai importatorilor auto şi vom lansa Rabla Plus pentru flote comerciale în 2023", a subliniat Tanczos.

Potrivit ministrului citat, programul Rabla Plus pentru flote comerciale urmează să fie lansat în 2023.

Conform datelor transmise de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut în iulie 2022 cu -21.91% faţă de iulie 2021, atingând un volum de 12.099 unităţi.

Pe primele şapte luni din 2022, înmatriculările de autoturisme noi au atins valoarea de 70.811 unităţi, în creştere cu 12.06% faţă de perioada similară din 2021, respectiv 63.191 unităţi.

În ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în iulie 2022 cifra de 28.741 unităţi, o scădere de – 19.34% faţă de iulie 2021.

Pe primele şapte luni din 2022, numărul de autoturisme second hand înmatriculate pentru prima oară în România a ajuns la valoarea de 185.365 unităţi, în scădere cu – 21.18 % faţă de perioada similară din 2021, respectiv 235.188 unităţi.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”