N-aveţi rovinietă? Vi se reţine talonul şi plătiţi amendă plus despăgubire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) revine cu precizări în atenţia utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale din România. Şoferii sunt avertizaţi, astfel, că circulaţia fără rovinietă se sancţionează cu amendă şi cu un tarif de despăgubire, iar certificatul de înmatriculare al maşinii se reţine până la plata tarifului de despăgubire.

„Achiziţionarea unei roviniete, ulterior constatării contravenţiei, nu îl exonerează pe contravenient de obligaţia de a plăti tariful de despăgubire“, precizează CNADNR într-un comunicat remis redacţiei noastre. Compania precizează că „în data de 30 ianuarie 2010 a fost publicat, în Monitorul Oficial nr. 70, Ordonanţa nr. 8 din 29 ianuarie 2010 pentru modificarea şi completarea OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare“.
Fapta de a circula fără a deţine rovinieta valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă. „Pe lângă amenda contravenţională, contravenientul are obligaţia de a achita şi un tarif de despăgubire, stabilit în funcţie de tipul vehiculului folosit. O dată cu aplicarea amenzii contravenţionale, utilizatorilor (români şi străini) li se reţine certificatul de înmatriculare al vehiculului, până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de despăgubire. Certificatul de înmatriculare este restituit contravenientului doar dacă acesta prezintă dovada achitării tarifului de despăgubire prevăzut în procesul verbal de constatare a contravenţiei“, comunică CNADNR.

Cât plătesc şoferii

În comunicatul Companiei de Drumuri nu se precizează nici care este cuantumul amenzii, nici cât e tariful de despăgubire. Liderii asociaţiilor de transportatori spun că despăgubirea este, de fapt, un tarif echivalent cu valoarea rovinietei pe un an, respectiv între 28 de euro pentru autoturisme şi 1.120 de euro pentru autocamioane mai grele de 12 tone. Cât priveşte amenda, aceasta este cuprinsă între 500 de lei (autoturisme) şi 9.000 de lei (camioane grele), potrivit transportatorilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani