Mugur Isărescu : „Politicienii confundă dorinţa cu putinţa!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atât guvernatorul BNR, cât şi FMI, spun că reţinerea în cheltuiala publică trebuie continuată. Deşi concedierile convenite cu finanţatorii externi nu s-au produs, Guvernul se grăbeşte să anunţe creşteri salariale de la anul.

La numai două zile după ce vicepremierul Marko Bela anunţa majorarea lefurilor bugetare de la 1 ianuarie 2011, FMI a transmis, prin intermediul scrisorii de intenţie, că reducerea salariilor şi a transferurilor sociale trebuie să se menţină şi la anul. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a atenţionat ieri asupra discursului public din România, care, dominat de capcana populismului, reprezintă „drumul spre iad".

„Nu este suficient să ai intenţii bune şi să vorbeşti bine la televizor. Capcana populismului ne pândeşte şi este aproape dominantă în discursul public de astăzi şi este exact drumul spre iad", a arătat Isărescu. Guvernatorul a amintit că risipa din anii trecuţi trebuie oprită, pentru a dezvolta economia.

Marţi, vicepremierul spunea că „nu ar fi cinstit" ca Guvernul să nu crească salariile. „Ca prim pas, nu am redus personalul, ci am tăiat uniform salariile cu 25%. Au urmat concedierile. De aceea, avem de unde să revenim", spunea Marko Bela. Ce spune însă FMI? În scrisoarea de intenţie publicată ieri, finanţatorii externi subliniau importanţa continuării reducerilor. „Principala provocare politică va fi menţinerea reducerilor de salarii şi de transferuri sociale (1,5% din PIB) în 2011", se arată în document.

Anvelopa salarială, neschimbată

Prin noua lege a salarizării, anvelopa salarială ar urma să se menţină la nivelul obţinut în urma reducerilor. Guvernanţii se bazează pe faptul că vor putea face concedierile promise, pentru ca la anul să se producă o majorare a lefurilor bugetare în marja de 10% - 15%. Pentru asta, 70.000 de angajaţi la stat trebuie să plece acasă în acest an, şi alţi 15.000 la anul. Până acum, Guvernul a concediat, oficial, doar 27.000 de salariaţi. „Riscul de a confunda dorinţa cu putinţa a făcut deja foarte mult rău României. Riscul ne pândeşte pentru că alegerile se apropie şi tentaţia de a promite mai mult decât poate acorda economia este mare", a mai spus Isărescu.

"Capcana populismului ne pândeşte şi este aproape dominantă în discursul public de astăzi."
Mugur Isărescu guvernatorul BNR

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați