Motorul creşterii economice s-a gripat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În lunile de vară au scăzut atât producţia şi vânzările de mărfuri, cât şi cererea pentru noi contracte. După mai bine de şase luni de creştere continuă, în care a scos practic economia din recesiune, industria românească a început să dea semne din ce în ce mai îngrijorătoare de scădere.

Creşterile din prima parte a anului, când la export se trimiteau şi cu 20% mai multe mărfuri decât în perioadele anterioare, au fost tot mai mici, după care s-au transformat în scăderi. Industriaşii au ajuns astfel ca, în august, să consemneze minusuri atât la cifrele de afaceri şi la producţie, cât şi - ceea ce e mai rău - la comenzile noi reprezentând cererea pentru viitorul apropiat.

Datele centralizate la Institutul Naţional de Statistică arată că per ansamblu în august au scăzut, faţă de iulie, producţia industrială cu 7,1%, vânzările cu 3,6% şi comenzile cu 0,6%. Asta după ce şi în iulie scăzuseră, faţă de luna anterioară, producţia cu 1,8%, vânzările cu 4,2% şi comenzile cu 8,1%.

Probleme grele în industria uşoară

Sectorul în care scăderile consemnate în această vară sunt dintre cele mai drastice este cel în care se produce îmbrăcăminte, încălţăminte şi diverse articole de pielărie-marochinărie, adică în industria uşoară.

Aici avem, în august, o contracţie a cererii şi a vânzărilor cu 14%, iar la producţie - cu 23%. Un alt sector în care cererea a scăzut cu peste 14% este cel al bunurilor de folosinţă îndelungată. Scăderi importante ale comenzilor din august faţă de cele din luna anterioară au mai fost consemnate în fabricarea echipamentelor şi a mijloacelor de transport - altele decât autovehiculele (-47%), industria bunurilor de uz curent (-7,1%) şi industria chimică (-5,9%). Cifrele de afaceri au scăzut în sectorul de prelucrare a cărbunilor şi ţiţeiului (-13,8%), fabricarea mijloacelor de transport rutier (-24,1%) şi a altor mijloace de transport (-40,1%). În fine, producţia industrială a scăzut în august faţă de iulie în aproape toate sectoarele, dintre care le amintim pe cele mai afectate: fabricarea articolelor de marochinărie (-33%), îmbrăcăminte (-15,8%), prelucrarea cărbunilor şi ţiţeiului (-16,4%), producţia farma (-15,1%) construcţiile metalice (-13,3%).

Reamintim că indicatorul cererii - comenzile noi din industrie - reprezintă valoarea contractelor din luna de referinţă între un producător şi un client şi arată livrările de bunuri şi servicii aferente producătorului, indiferent de perioada în care urmează a fi onorate. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”