Moment istoric: după opt ani, contractul Energy Holding cu Hidroelectrica a fost reziliat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Negocierile care au avut loc astăzi între oficialii Hidroelectrica şi cei ai Energy Holding, cel mai mare băiat deştept din energie, au eşuat. Prin urmare, contractul cu Energy Holding a fost denunţat, a declarat, pentru "National Post", Remus Vulpescu, administratorul special al companiei.

El a refuzat să dea detalii despre negocieri şi momentul în care s-a produs blocajul.

Surse din Hidroelectrica ne-au declarat săptămâna trecută că Energy Holding a fost de acord să plătească un preţ apropiat de cel cerut de Hidroelectrica, însă nu a dorit ca durata contractului să fie diminuată şi nici ca noul preţ să se aplice retroactiv de la 1 ianuarie 2012.

"Cu Energy Holding se fac progrese, au venit cu o ofertă mult îmbunătăţită. În schimb, nu vor să plătească noul preţ retroactiv, de la începutul anului. Restul companiilor cu care am negociat sunt dispuse să accepte acest lucru", au spus sursele menţionate.

Hidroelectrica a încheiat în 2004 contractul cu Energy Holding, iniţial pentru o perioadă de 10 ani. În 2009, însă, acordul a fost prelungit până în 2018.

Energy Holding este al doilea mare client al Hidroelectrica (după Alro), achiziţionând anual 2,6 TWh. Anul trecut, preţul plătit de trader a fost de 130 de lei pe MWh, în condiţiile în care preţul pe bursa de energie OPCOM era de circa 160-170 de lei pe MWh.

Hidroelectrica se află în procedură de insolvenţă, declarată de Tribunalul Bucureşti pe 20 iunie. Administratorii companiei negociază în aceste zile cu beneficiarii tuturor contractelor bilaterale, pentru a majora preţul energiei.

În cazul în care partenerii din contracte nu vor fi de acord cu preţurile cerute de Hidroelectrica, adică cele de pe piaţa de profil OPCOM cu un discount de 10-12%, acordurile bilaterale pot fi denunţate.

Cele mai mari contracte ale Hidroelectrica au fost reziliate. Rezistă doar Alro, cel mai mare client

La începutul procedurii de insolvenţă, Hidroelectrica avea contracte bilaterale cu zece firme, cele mai mari contracte fiind cele cu Alro, Energy Holding, Alpiq Romenergie şi Alpiq Romindustries, precum şi cu EFT.

Între timp, un contract dintre cele mai mici, respectiv cel cu Euro PEC, a fost reziliat, pentru că firma avea datorii de 37 de milioane de lei pentru energia livrată în acest an.

A urmat apoi primul mare trader căruia i-a fost reziliat contractul: Energy Financing Team (EFT), o companie cu sediul în Serbia care comercializează energie în Balcani. EFT avea două contracte cu Hidroelectrica, unul pentru piaţa internă, pentru o cantitate de 1 TWh anual, iar celălalt pentru exportul a 0,6 TWh.

Au fost reziliate, de asemenea, şi contractele cu Alpiq Romenergie şi Alpiq Romindustries, două firme care s-au separat în urmă cu doi-trei ani de Energy Holding.

Urmează, zilele următoare, noi negocieri cu reprezentanţii Alro Slatina. În urmă cu două săptămâni, la discuţii a venit însuşi magnatul rus Vitali Machitsky, proprietarul Alro.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online