Modernizare de 17 milioane de euro: Poşta Română achiziţionează echipamente şi servicii IT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25% FOTO: Mediafax

Compania Naţională Poşta Română a lansat două licitaţii care vizează proiectul integrat de dezvoltare a reţelei de comunicaţii electronice a companiei, cu o valoare totală a contractelor de 77,2 milioane lei (17 mil. euro). Operatorul a anunţat că ofertele vor fi deschise în zilele de 8 şi 9 februarie.

Astfel, pe 8 februarie 2016 vor fi deschise ofertele privind achiziţia de echipamente IT care vor permite implementarea unui sistem informatic performant şi a unei soluţii virtuale de cloud privat, contractul având o valoare de 59,6 milioane lei (13 milioane euro), scrie Mediafax.

În 9 februarie, compania va deschide ofertele pentru achiziţia unor servicii de telecomunicaţii, reprezentând cea de-a doua componentă a proiectului integrat, contract estimat la 17,5 milioane lei (3,8 milioane euro).

„Scopul nostru este ca, în 2016, operatorul naţional de servicii poştale să iasă din zona tehnologiilor depăşite, care au creat atât de multe blocaje şi care nu i-au permis să deruleze într-un mod eficient operaţiunile comerciale. Îmi exprim încrederea ca furnizorii interesaţi de acest proiect să dea dovadă de seriozitate şi de corectitudine, pentru a-l putea implementa în cel mai scurt timp”, a declarat într-un comunicat directorul general al Poştei Române, Alexandru Petrescu.

Proiectul „Optimizarea şi Dezvoltarea Reţelei de Comunicaţii Electronice a Poştei Române” vizează implementarea unui sistem informatic integrat şi centralizat, performant, aliniat la standarde europene, pentru a asigura folosirea eficientă a resurselor şi securitatea datelor.

Scopul proiectului este să creeze o reţea suplă şi rapidă, care să permită o îmbunătăţire sensibilă a proceselor operaţionale. Numărul locaţiilor poştale informatizate cu legătură VPN, principală şi backup, va fi dublat, de la 1.000 la peste 2.000 de unităţi. Totodată, compania preconizează că timpul de aşteptare la ghişeu se va reduce considerabil.

Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, respectiv peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează în România. Poşta Română a încheiat anul trecut cu un profit net de 22,8 milioane lei (5 milioane euro), după cinci ani de pierderi.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile