Ministrul Turismului recomandă presei să nu mai scrie doar despre lucrurile negative

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Trif FOTO Inquam Photos Adel Al Haddad

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a „recomandat” presei să nu mai promoveze doar lucrurile negative, precizâns că avem o ţară care este invidiată din punct de vedere al ofertei turistice.

„Recomand tuturor, inclusiv presei, şi nu aş vrea să fiu înţeles greşit, să nu mai promoveze doar lucrurile negative. Într-adevăr, când găsim şi identificăm o societate care nu respectă legea trebuie sancţionată fără doar şi poate, dar nu trebuie promovată şi arătată la televizor. Am prieteni care îmi spuneau că văd la televizor că pe Litoralul Mării Negre se întâmplă doar lucruri urâte, mâncarea este foarte rea, locurile de cazare nu sunt ok. În momentul în care stau să-mi aleg vacanţa nu o să mă duc într-o zonă în care lucrurile nu funcţionează. De aceea, vă rog ca atunci când întâlniţi astfel de cazuri, dacă nu se pot promova ca şi cum ar fi la nivel de staţiune, să daţi exact realitatea sau măcar atunci când este un lucru negativ să prezentaţi tot din acea zonă şi unul - două lucruri pozitive. Chiar avem hoteluri, restaurante extraordinare, inclusiv pe Litoralul Mării Negre. Ştiu că negativul vinde întotdeauna şi pozitivul nu, dar aţi face un bine şi turismului din România măcar să arătaţi şi lucrurile bune. Avem o ţară care este invidiată din punct de vedere al ofertei turistice”, a spus Trif, potrivit Agerpres.

Nou clip de promovare, de 2.500 de euro                        

Pe de altă parte, ministrul Turismului a anunţat că, până la sfârşitul anului, România va avea un nou clip de promovare turistică, ce va avea un buget de aproximativ 2.500 de euro.

„O să avem până la sfârşitul anului un clip de promovare. Spre surpriza mea, am cerut imediat după ce am fost numit în funcţia de ministru să văd cu ce clip de promovare putem să ieşim. Este doar un clip din 2012, uzat moral. Ne trebuie unul nou. Avem deja o colaborare cu Universitatea de Teatru şi Film şi, în cel mai scurt timp, probabil că o să avem un nou clip de promovare. Costurile se ridică undeva la 2.500 de euro. Nu este o sumă mare. Încercăm să obţinem maximum cu o sumă modestă şi avem un suport important în Universitatea de Teatru şi Film şi cred că o iasă un lucru bun”, a menţionat ministrul Turismului.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete