Ministrul Turismului anunţă că voucherele de vacanţă intră în vigoare de la 1 iulie. Hotelierii ar fi vrut ca acest lucru să se întâmple mai devreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Litoralul Mării Negre Mamaia staţiunea plaja nisip Foto Sînziana Ionescu

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a anunţat, vineri, la Constanţa, că voucherele de vacanţă vor intra în vigoare de la 1 iulie şi vor fi valabile un an, însă hotelierii de pe litoral au cerut ca acest lucru să se întâmple mai devreme pentru ca oamenii să poată folosi tichetele pentru sejururi la mare.

 Mircea Titus Dobre a participat, vineri, la simpozionul “Turismul de litoral-sezonul 2017”, organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, la Pavilionul Expoziţional, la care au fost prezenţi agenţi economici şi autorităţi locale.

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Nicolae Bucovală, a declarat că, potrivit programului de guvernare, voucherele ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 martie.

”Acum se duc undeva la 1 iulie. L-am rugat pe domnul ministru, că este târziu pentru litoral la 1 iulie, şi l-am rugat să devanseze cu o lună, de la  1 iunie, în aşa fel încât cei care beneficiază de vouchere să aibă posibiltaea să şi cumpere un sejur la mare. Sigur că nici la 1 iulie nu e rău, dar vor funcţiona mai puţin pentru litoralul românesc, dar mai mult probabil pentru zona de munte”, a afirmat Nicolae Bucovală.

Ministrul Turismului a explicat motivul pentru care voucherele de vacanţă vor intra în vigoare de la 1 iulie, spunând că vor putea fi utilizate timp de un an.

“Voucherele de vacanţă nu sunt bugetate la ora actuală, ele vor fi bugetate la rectificarea care va avea loc în vară. Trebuie să facem în primul rând o modificare de act normativ, după cum am anunţat şi colegii din sală, astfel încât de la 1 iulie vor intra în vigoare. Ele sunt valabile un an. Nu putem spune că sunt pierdute aceste vouchere de către cei de pe litoral. Mare parte trebuie să se ducă şi în zona montană. Asta este discuţia, că toată lumea într-un fel vrea să tragă doar pentru el. Haideţi să ne înţelegem, trebuie să tragem toţi pentru ţara asta, avem o ţară frumoasă, trebuie să avem toţi aceeaşi linie”, a spus Mircea Titus Dobre.

El a menţionat că valoarea unui voucher este de 1.450 de lei, iar la companiile de stat sau majoritar de stat valoarea tichetelor poate ajunge până la şase salarii minime pe economie.

Ulterior, prim-vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc a propus să fie introduse şi vouchere de sănătate, care să fie acordate pensionarilor în funcţie de cuantumul pensiei.

“Propunem ca fiecare pensionar din România să primească, în funcţie de cuntaumul pensiei, un voucher de sănătate pe care să-l cheltuie pentru odihnă şi tratament, pentru recuperare, nu să meargă în afara ţării sau să se ducă la schi. Sigur că aici vorbim de 5-5,5 milioane de pensionari, iar efortul bugetar după calculele noastre nu este atât de mare pentru că o mare parte din bani, cam 60-70 la sută, se întorc din în bugetul statului”, a mai afirmat Nicolae Bucovală.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro