Ministrul Transporturilor anunţă rezilierea contractului cu constructorul sectorului Cheţani – Câmpia Turzii. Cu cât au avansat lucrările în ultimele 5 luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat, joi, rezilierea contractului cu constructorul sectorului Cheţani – Câmpia Turzii din Autostrada 3, unde progresul lucrărilor, în ultimele 5 luni, a fost de doar 1 la sută.

UPDATE: CNAIR anunţă că a notificat Antreprenorul în vederea rezilierii contractului pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de construcţie a sectorului de autostradă Cheţani - Câmpia Turzii. 

”Joi, 11.03.2021, CNAIR a notificat Antreprenorul Asocierea SC Straco Grup SRL – SC Total Road SRL – SC Specialist Consulting SRL în vederea rezilierii contractului „Proiectare şi Execuţie pentru Realizarea Autostrăzii Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea, Secţiunea 2A: Ogra - Câmpia Turzii, Lotul 3: Cheţani - Câmpia Turzii, km 21+500 - km 37+191". Decizia rezilierii acestui contract este consecinţa faptului că Antreprenorul nu a respectat un număr de 3 înştiinţări de remediere şi a abandonat şantierul”, a transmis CNAIR, într-un comunicat de presă. 

Compania a menţionat că, ”după deschiderea traficului rutier pe Nodul Rutier Cheţani, în data de 18.09.2020, Antreprenorul a redus considerabil ritmul de execuţie a lucrărilor”.

”La data deschiderii traficului, progresul fizic era de 36,81%, iar în prezent progresul fizic înregistrat este de 37,86%, Antreprenorul înregistrând un progres de aproximativ 1% în ultimele 5 luni. Menţionăm că rezilierea efectivă intră în vigoare în 14 zile de la notificarea Antreprenorului”, a mai precizat Compania. 

După rezilierea contractului, CNAIR va elabora o nouă documentaţie de atribuire în vederea relicitării acestui contract pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a acestui sector de autostradă.

***

Potrivit ministrului, pe sectorul Cheţani-Câmpia Turzii din A3, progresul în ultimele 5 luni a fost 1% astfel, CNAIR a reziliat astăzi contractul cu constructorul.

”Cu lucrări începute în anul 2016, dar ajunse în 2021 abia la stadiul de sub 40%, nu putem face performanţă în dezvoltarea infrastructurii şi a României, în general”, a scris, joi, pe Facebook, Cătălin Drulă.

Minsitrul precizează că firma care construieşte acest lot, ajunsă în insolvenţă şi cu subcontractori neplătiţi, ”a beneficiat de toată bunăvoinţa autorităţilor române”.

”Este soluţia pe care CNAIR a încercat din răsputeri să o evite, pentru că relicitarea restului de tronson presupune nişte proceduri de relativă durată. Însă nu mai putem priva România de acest sector din autostrada A3. Avem nevoie de infrastructură urgent. Istoria acestei licitaţii, derulate în 2015, este şi o lecţie despre acceptarea unor oferte subevaluate de companiile participante. Valoarea licitată de compania câştigătoare a fost de 280 milioane lei, pe când estimarea iniţială pentru acest lot de 15,7km era de 620 de milioane lei. Termenele erau de 4 luni proiectare şi 12 luni execuţie pentru un segment de autostradă în relief foarte uşor”, a mai scris Drulă.

Potrivit acestuia, în acest moment, pe şantier nu se lucrează deloc, iar lucrările deja executate încep să se degradeze.

Sursa citată menţionează că a cerut CNAIR să implementeze un calendar accelerat pentru relicitare, astfel încât să existe un nou constructor în teren cât mai curând.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare