Ministrul Mediului: În România se taie ilegal 8,8 milioane de metri cubi de pădure anual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În România se taie ilegal o cantitate de 8,8 milioane de metri cubi de pădure, motiv pentru care de la 1 septembrie va începe să funcţioneze Garda Forestieră, a declarat, joi, la Deva, Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

„În România se taie ilegal, anual, 8,8 milioane de metri cubi de pădure. (...) Este o problemă de interes naţional, o problemă de securitate naţională. În acest sens am făcut toate demersurile ca aceste tăieri ilegale să nu mai fie făcute“, a spus ministrul Mediului, potrivit Mediafax.

Comisarii Gărzii Forestiere vor trebui să apere pădurea de tăierile ilegale, mai ales că prejudiciul creat de operaţiunile împotriva legii se ridică la 1,5 miliarde de lei.

Oficialul a mai spus că, prin implementarea Radarului Pădurilor, transportul de masă lemnoasă tăiată ilegal a scăzut cu aproximativ 30 la sută, conform unui bilanţ realizat la patru luni după aplicarea acestui nou concept.

În ceea ce priveşte Garda Forestieră, ministrul a adăugat că aceasta s-a format prin transformarea fostelor Inspectorate Tehnice Silvice Teritoriale şi urmează să îşi înceapă activitatea la 1 septembrie, imediat ce grila de personal va fi aprobată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

„Comisarii Gărzii Forestiere vor fi extrem de vigilenţi deoarece criteriile lor de selecţie vor fi extrem de dure. Vor avea parte şi de un test de integritate. I-am avertizat că atât timp cât remuneraţia este la nivel de ANAF şi pretenţiile populaţiei sunt extrem de mari în ceea ce priveşte această instituţie, au toate facilităţile create, deci, ca atare, vor trebui să-şi facă munca în slujba cetăţeanului şi să apere această avuţie extrem de importantă“, a mai spus ministrul Mediului.

Cele nouă comisariate de regim silvic şi vânătoare se vor transorma în nouă Gărzi Forestiere, noile structuri urmând să preia personalul şi patrimoniul comisariatelor, cu posibilitatea suplimentării posturilor, se arăta într-o ordonanţă de urgenţă aprobată, în 30 iunie, de Guvern.

Gărzile Forestiere vor prelua de la fostele comisariate de regim silvic şi cinegetic patrimoniul, posturile, personalul şi prevederile bugetare, pe baza protocoalelor de predare-primire.

Mai multe proteste au avut loc recent împotriva defrişărilor ilegale. Acestea au avut loc în contextul adoptării Codului Silvic. Documentul stabileşte o cotă maximă de 30% pentru o companie în prelucrarea lemnului.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare