Ministrul Mediului, despre importul de maşini vechi: Soluţia o reprezintă impozitarea şi descurajarea achiziţionării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, afirmă că, dacă şoferii din ţara noastră circulă cu o maşină în valoare de 20.000 de euro, veche de 15 ani, dar şi-ar permite una mai puţin poluantă, dar de altă clasă şi alt nivel, atunci soluţia o reprezintă impozitarea şi descurajarea achiziţionării unor astfel de maşini.

El precizează că, dacă cineva cumpără o maşină veche pentru că nu îşi poate permite una nouă, atunci statul trebuie să îl sprijine.

Întrebat ce soluţii caută statul pentru a descuraja importul de maşini vechi, în condiţiile în care în primele şase luni ale anului au intrat în ţara noastră peste 200.000 de asemenea autovehicule, ministrul a transmis: 

„Susţin nevoia schimbării la nivel naţional pe această abordare, este nevoie de o schimbare susţinută şi impusă de Comisia Europeană în procesul de negociere a PNRR. Am început discuţiile cu Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Dezvoltării, sper să avem o concluzie în cel mai scurt timp posibil. 

Susţin că nu putem deveni depozitul de maşini vechi al Uniunii Europene şi, dacă acest lucru înseamnă modificarea legislaţiei, voi susţine aceste modificări. Trebuie să abordăm problema în mod raţional, sunt foarte mulţi cetăţeni care nu aduc de bună voie maşini vechi şi nu umblă cu maşini mai vechi de 15 ani în România, sunt situaţii de ordin social, unde trebuie să avem o soluţie pentru acele persoane care încearcă să facă pasul de la o maşină de 15-20 de ani la una nouă”, a transmis Tánczos Barna, potrivit News.ro.

Ministrul a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că la programul Rabla sunt peste 42.000 de solicitări. 

„Sunt peste 39.000 de înscrieri la Rabla Clasic din partea persoanelor fizice. Sunt peste 2.000 de înscrieri la Rabla Clasic din partea persoanelor juridice. Adunate, Rabla Clasic are rezervări de peste 42.000 de unităţi din aprilie până acum. În cele patru sau cinci luni, acest interes deosebit arată că bugetul actual trebuie suplimentat astfel încât la finalul anului să putem finanţa toate solicitările. Din Rabla Plus vin câteva mii de solicitări, în paralel cu tichetul pentru Rabla Plus se solicită şi sprijinul lui Rabla Clasic.

Sunt aproape 50.000 de maşini rezervate folosind tichetul de 7.500 de lei din Rabla Clasic. Este nevoie de o majorare a bugetului, eu susţin o solicitare a AFM, în cazul în care această solicitare ajunge la minister o voi susţine”, a explicat ministrul Mediului. 

El consideră că trebuie descurajate de la achiziţia unor maşini vechi persoanele care şi-ar putea cumpăra unele noi, dar de altă clasă şi de alt nivel. 

Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus, lansate anul acesta pe 26 aprilie, se bucură de o nouă majorare a bugetului total, de această dată cu câte 200 de milioane de lei, a anunţat, luni, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

„Începând cu data de 21 august 2021, bugetul total al Programului Rabla Plus va fi suplimentat cu suma de 200 de milioane de lei. De asemenea, pentru Programul Rabla Clasic, o majorare cu 200 de milioane de lei a bugetului total va fi disponibilă începând cu data de 28 august 2021.”, transmite AFM.

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat şi în iulie o suplimentare a bugetului alocat persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Plus cu 40 milioane de lei. Bugetul alocat iniţial pentru persoanele fizice, în valoare de 200 milioane de lei a fost rezervat integral în mai puţin de 2 luni de la lansarea programului. 

De asemenea, prima suplimentare din acest an, în valoare de 20 milioane lei a fost epuizată, „demonstrând interesul cetăţenilor faţă de autovehiculele electrice, mai prietenoase cu mediul înconjurător”, spun reprezentanţii AFM.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată