Ministrul Finanţelor promite că transformă cozile de la ghişeu în click-uri pe telefon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cozile la ghişeele ANAF vor deveni click-uri pe telefon, spune ministrul Finanţelor FOTO Costel Crângan

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu propune o serie de măsuri pentru modernizarea ANAF şi a Spaţiului Privat Virtual, promiţând, într-o postare pe Facebook, că va transforma cozile de la ghişeu în click-uri pe dispozitive mobile.

Pe o parte, Ministerul Finanţelor are în vedere optimizarea şi simplificarea serviciilor aferente obligaţiilor fiscale, nefiscale şi plăţii taxelor, prin:

  • Modernizarea portalului ANAF şi a Spaţiului Privat Virtual (SPV)
  • Extinderea gamei de servicii oferite în sistemul electronic prin SVP
  • Extinderea disponibilităţilor serviciilor electronice către beneficiari prin realizarea variantelor portalului ANAF adaptate la dispozitive de tip smartphone şi tabletă
  • Dezvoltarea unor aplicaţii pentru platformele Android şi iOS pentru accesarea serviciilor furnizate prin SPV.

Pe de altă parte, Ministerul Finanţelor are în vedere optimizarea şi simplificarea serviciului de eliberare a documentelor, prin:

  • Modernizarea platformei de arhivare elecronică
  • Îmbunătăţirea comunicării interinstituţionale pentru schimbul automat de date între sisteme informatice ale Ministerului Finanţelor Publice şi ale altor instituţii
  • Cu ajutorul unui cod de bare contribuabilul va putea urmări stadiul documentului depus şi va primi răspunsul în format electronic prin SPV.

Procesul de digitalizare a ANAF a demarat la 14 decembrie, la mai bine de un an de când fostul ministru de Finanţe, Eugen Teodorovici, ar fi trebuit să aloce banii. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 84,7 milioane lei.

Florin Cîţu a anunţat recent schimbări importante la ANAF, care să contribuie la îmbunătăţirea şi simplificarea relaţiei cu contribuabilii. Ministrul Finanţelor a declarat că urmează o perioadă în care procesul de modernizare al ANAF va fi accelerat. El a propus ca informatizarea ANAF şi a instituţiei pe care o conduce să fie introduse în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), ca probleme de siguranţă naţională. Ministrul a spus că baza de date de la MFP trebuie modernizată pentru a se înţelege de ce sunt alocaţi bani la ministere şi proiectele nu se realizează.

„Informatizarea ANAF este una dintre priorităţile mele în 2020. Astăzi am fost la o prezentare a unui proiect de informatizare a ANAF, proiectul se cheamă SAF-T. Este un proiect de standardizare a fişierelor care circulă între ANAF şi contribuabil. Este un sistem care este folosit în doar câteva ţări din Europa, dar acolo unde a fost introdus, a redus deficitul de încasare a TVA cu cel puţin 10%. Este un proiect pe care îl implementăm în următoarele 10 luni. Este un proiect finanţat din fonduri europene şi va începe licitaţia. Propunerea mea va fi ca informatizarea ANAF şi a Ministerului Finanţelor Publice să fie trecută în CSAT ca problemă de siguranţă naţională ca să putem să demarăm toată procedura mult mai rapid. Altfel, vom fi în aceeaşi situaţie şi peste un an, şi peste doi, şi peste trei. Dacă las ceva în urmă, trebuie să fie informatizarea ANAF şi a Ministerului Finanţelor Publice”, a declarat Florin Cîţu, la B1 TV.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie